2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 7:37
No menu items!

Putin a semnat un decret privind convocarea rezerviștilor

spot_img

Decretul președintelui rus intervine pe fondul demersurilor diplomatice intense pentru rezolvarea conflictului din estul Ucrainei

vladimir-putin

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat joi un decret privind convocarea rezerviștilor la centrele de antrenament pe anul 2015, decizie ce intervine pe fondul degradării situației din estul Ucrainei și al deciziei NATO de a-și consolida capacitățile pe flancul său estic, relatează TASS.

Documentul a intrat în vigoare din momentul semnării și a fost dat publicității pe portalul informațiilor oficiale Garant.ru.

Rusia convoacă anual rezerviștii, iar problemele de organizare și de desfășurare a exercițiilor de formare și antrenament militar sunt reglementate prin dispoziții speciale, însă de această dată, decretul președintelui rus intervine pe fondul demersurilor diplomatice intense pentru rezolvarea conflictului din estul Ucrainei.

Cu doar două zile în urmă, înaintea vizitei de joi în capitala ucraineană a președintelui Franței, Francois Hollande, și a cancelarului german Angela Merkel, șeful statului ucrainean Petro Poroșenko declarase într-un interviu pentru El Pais că nu exclude instaurarea legii marțiale în țară, după ce Kievul a instituit recent starea de urgență în regiunile separatiste Donețk și Lugansk și starea de alertă maximă pe întreg teritoriul Ucrainei.

Emanuel Stan