6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 22:25
No menu items!

Puterea nebănuită a subconștientului

spot_img

Odată ce începi să trăieşti în armonie cu sinele tău interior şi cu stările subconştiente, viaţa ta se va transforma

subconstient

Mintea subconştientă este o cameră de depozitare cu capacitate nelimitată; toate amintirile, experienţele din trecut, cele mai profunde credinţe, absolut tot ceea ce ţi s-a întâmplat se stochează în mod permanent. Mai simplu, subconştientul este acea parte din tine ce este în afara conştienței tale şi care creează programe automate pentru a face funcţionarea în viaţă mai uşoară, fără a avea nevoie să îţi concentrezi atenţia pe tot ceea ce faci.

Ca şi în cazul condusului autoturismului, un începător care încă învaţă să conducă se concentrează total pe condus, fără să aibă conversaţii cu cineva din maşină. Însă, după câteva săptămâni de practică, persoana respectivă va fi în largul ei la volan, pentru că a devenit o obişnuinţă şi şofatul s-a înregistrat în mintea subconştientă, scrie noulpamant.ro.

Subconştientul este activ pe durata întregii zile şi a întregii nopţi, fie că acţionezi sau nu, controlând toate funcţiile corpului, precum respiraţia, bătăile inimii şi chiar şi activitatea sistemului nervos. Neuroștiința a recunoscut că subconştientul controlează 95% din viaţa noastră. Primii şase ani de viaţa sunt cei în care mintea subconștientă este programată, iar puterea acesteia este mult mai mare decât cea a minţii conştiente.

Sarcinile ei sunt acelea de a asigura că răspunzi exact în modul în care ai fost programat. Mintea ta subconştienta face că tot ceea ce spui şi faci să se încadreze într-un model care să fie în acord cu propria imagine de sine, a propriului “program master”. De aceea este atât de important să filtrezi ceea ce este încorporat în ea.

Dacă mintea subconştientă este atât de puternică, cum se poate reprograma pentru a face schimbări pozitive în viaţă; să reprogramăm gândirea condiţionată care ne pote ţine departe de la a ne trăi viaţa pe care întotdeauna ne-am dorit-o. Gândurile noastre au puterea de a se manifesta în realitate. Alegerea este a ta!

Schimbarea traseelor neuronale cu ajutorul Afirmaţiilor pozitive

Pentru a ne schimba viaţa, trebuie să facem mai mult decât să ne schimbăm gândurile, trebuie să mergem mai în profunzime şi să ne schimbăm programarea. Pentru a-ţi programa mintea subconştientă, folosind înţelegerea “conştientă” din acest moment că aceasta durează un timp, pentru că presupune eliminarea vechilor trasee neuronale şi crearea unor noi conexiuni în creier, ţine minte că subconştientul învaţa prin repetiţie şi că în acest fel el a învăţat în acest fel modelele negative sau obiceiurile negative. Petrecând în fiecare zi un timp pentru a-ţi afirma noile credinţe / nouă programare său model de gândire, poţi în mod efectiv să îţi schimbi viaţa şi realitatea.

Foloseşte în fiecare zi un timp pentru a planta noile seminţe ale programării. Repetarea mantrelor sau afirmaţiile pozitive au puterea de a-ţi ridica vibraţia şi de a crea amprente ce rămân întipărite în mintea subconştientă. Potrivit spuselor lui Paramahansa Yogananda, “Repetiţia cu voce tare sau în gând a cuvintelor ce inspiră a fost utilă în diverse sisteme psihoterapeutice; secretul sta în ridicarea frecvenţei de vibraţie a minţii”.

Afirmaţii pe care le puteţi folosi:

Mă iubesc şi mă respect

Sunt plin de pace, armonie şi bucurie

Atrag lucruri bune în viaţa mea

Gândurile mele pozitive crează lucruri pozitive

Nu este vorba doar despre repetarea aceluiaşi lucru iar şi iar ci trebuie şi să pui bariera anumitor gânduri de a mai intra în mintea subconstenta. Dacă alimentezi creierul cu gânduri bune în continuu, ele vor intra în mintea subconştientă. Alimentează doar cu ce vrei şi nu cu ce nu vrei. Dacă în acest proces apar gânduri negative, tristeţe, anxietate, frustrare etc. nu încerca să rezişti acestor gânduri ci să le conştientizezi şi să le accepţi în mintea conştientă, iar ele vor dispărea la un moment dat.

Meditaţia

Meditaţia te conduce în zonele profunde ale conştiinţei, ce permit accesul la mintea ta subconştientă. În stare de veghe, creierul funcţionează preponderent în zona de unde “beta”. Această stare este asociată cu vioiciunea, dar şi cu stresul, furia şi anxietatea. În meditaţie, undele cerebrale se încetinesc şi trec mai întâi prin zonă de unde alfa, apoi în theta, iar în meditaţia profundă în unde delta.

Pare dificil la început, însă cu o practică regulată, ai să poţi deveni un observator al gândurilor tale, în loc să te laşi distras de ele. Permite curgerea gândurilor şi nu reacţiona. Aici vei găsi adevăratele beneficii ale acesarii minţii subconştiente prin meditaţie.

Fii creativ

Lasă-ţi fluidele creatoare să curgă şi fă ceva creativ cum ar fi pictura, desenul, gătitul, decoraţiunile, sculptură, olăritul şamd. Îmbunătăţindu-ţi creativitatea te poate ajuta să devii mult mai autentic şi mai în strânsă conexiune cu mintea ta subconştientă.

Urmează-ţi instinctul

Viziunile tale vor deveni clare numai atunci când te poţi uita în inima ta. Cine se uită în afară, visează; cine se uită înăuntru, se trezeşte

C.G. Jung

Intuiţia este calea de legătură între mintea subconştientă şi cea conştientă. Mintea ta subconştientă conversează practic tot timpul cu mintea conştientă. Aceasta este vocea ta interioară, sau “senzaţia interioară”, pe care trebuie să o asculţi. Oamenii care gândesc pozitiv, în mod statistic, au o intuiţie mai puternică decât ceilalţi.

Există şi alte moduri de a debloca puterea minţii subconştiente – hipnoterapia clinică, psihologia energetică şi chiar şi muzica ce foloseşte frecvente ale undelor cerebrale.

Olimpia Diaconiuc