1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 14:48
No menu items!

Purtătorul de cuvânt al Palatului Cotroceni despre demisia lui Traian Băsescu

spot_img

Bogdan Oprea consideră că demisia președintelui ar deschide culoarul spre Cotroceni lui Victor Ponta

bogdan oprea

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, Bogdan Oprea, susţine că, pentru oricine a trăit în România ultimilor ani, este evident că o demisie a preşedintelui Traian Băsescu din funcţie ar fi cea mai mare piedică pe care ar putea-o pune justiţiei romaneşti.

Prim-ministrul României, dl. Victor Ponta, a declarat că cel mai mare ajutor pe care preşedintele Traian Băsescu l-ar putea da prestigiului justiţiei romaneşti ar fi să demisioneze din funcţie. Pentru oricine a trăit în România ultimilor ani este evident că demisia preşedintelui Traian Băsescu ar fi cea mai mare piedică pe care ar putea-o pune justiţiei romaneşti. Astfel i s-ar crea culoar spre Cotroceni tocmai prim-ministrului Victor Ponta, cel care din înalta poziţie publică în care se afla i-a apărat public fără nicio ezitare pe toţi colegii din partid care au fost chemaţi în faţa justiţiei

Bogdan Oprea
purtător de cuvânt Administrația Prezidențială

Premierul Victor Ponta a declarat, joi seara, la România TV, că îşi menţine opinia potrivit căreia preşedintele Traian Băsescu ar trebui să demisioneze din funcţie în urma scandalului în care este implicat fratele său, Mircea Băsescu.

Există şi am făcut şi de dimineaţă o demarcaţie clară. Ce se întâmplă în dosarul penal cu Mircea Băsescu, ce fac procurorii, judecătorii, nu am voie să comentez şi nici nu o voi face. Eu vorbesc aici despre nişte responsabilităţi politice. Preşedintele ţării, de altfel nici nu am văzut pe undeva că el ar fi implicat în vreo faptă penală sau nu, dar preşedintele ţării este cel care ne reprezintă. Nu ştiu dacă în ţară, dar în străinătate cu siguranţă. Merge la Consiliul European, merge în vizite oficiale, reprezintă statul român. Tot în aceeaşi calitate este cel care prin semnătura domniei sale numeşte în funcţie procurorii-sefi, procurorii generali, judecătorii. Evident că în această calitate pe care o ocupa are o responsabilitate superioară decât cea care îi aparţine oricărui cetăţean. Are drepturi mai multe, are obligaţii mai multe. Şi, din acest punct de vedere, tocmai pentru că în atâţia ani domnia sa a spus că ţine foarte mult la prestigiul justiţiei, cel mai mare ajutor pe care l-ar putea da prestigiului justiţiei din România (…) ar fi să demisioneze, pentru că nimeni mâine să nu spună că o soluţie sau alta a fost adoptată în cauză privindu-l pe Mircea Băsescu pentru că fratele său e preşedinte

Victor Ponta
prim-ministru

Valeriu Motoc