-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:19
No menu items!

Punctul de Trecere a Frontierei Porțile de Fier I a fost închis

spot_img

Punctul de Trecere a Frontierei Porțile de Fier I a fost închis

Autorităţile sârbe au solicitat, duminică, instituţiilor de stat române să restricţioneze traficul rutier prin Punctul de Trecere a Frontierei „Porţile de Fier I”, din cauza blocării în zăpadă a mai multor drumuri naţionale din țara vecină.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei Judeţului (IPJ) Mehedinţi, Nicolae Lohon, a declarat că din cauza acestei cereri începând cu ora 19.30 niciun autovehicul cu masa mai mare de 7,5 tone nu va mai avea acces în zona vamală.

„La faţa locului am deplasat două echipaje de poliţişti rutierişti. Autotrenurile care urmează să treacă frontiera vor fi oprite în parcările situate în apropiere şi în zonele de refugiu ale drumului naţional DN 6”, a precizat Lohon.

Măsura este valabilă până când condiţiile meteorologice vor permite deszăpezirea arterelor de circulaţie sârbe.  O.D.