1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:53
No menu items!

Puncte de trecere a frontierei de la granița cu Serbia, deschise doar de Paște

spot_img

frontiera_timis

Mai multe puncte de trecere a frontierei de pe raza județului Timiș, aflate la granița cu Serbia au fost deschise, începând de vineri, la cererea autorităților din țara vecină, cu aprobarea Poliției de Frontieră din România.

„Vor fi deschise Punctele de Trecere a Frontierei Foeni II – Jasa Tomici, Valcani – Vrbița și Lunga – Nakovo, în scopul celebrării sărbătorilor religioase din cele două țări din perioada următoare”, a declarat vineri Mihaela Leș, purtător de cuvânt al Poliției de Frontieră Timiș.

Astfel, Punctul Foeni II va fi deschis în perioada 18 – 20 aprilie între orele 08.00 – 19.00 (ora României); Punctul Valcani –  în perioada 18 – 20 aprilie între orele 09.00 – 20.00 (ora României), iar Punctul de la Lunga –  în perioada 18 – 21 aprilie între orele 09.00 – 19.00 (ora României).

„Le amintim tuturor cetățenilor români că trecerea frontierei spre Serbia se poate face în baza unui document de călătorie valabil (carte de identitate sau pașaport), dar nu se pot folosi buletinele de identitate vechi”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Timiș.

Polițiștii de frontieră vor permite ieșirea din țară a cetățenilor români minori doar dacă sunt însoțiți de un adult, în anumite condiții (cu ambii părinți sau doar cu unul, dar cu procură notarială a celuilalt părinte sau în baza unei sentințe judecătorești definitive și irevocabile de încredințare a minorului unuia dintre părinți).

R.D.