-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:22
No menu items!

Puncte de atracție în drum spre stațiunea montană Rânca – VIDEO

spot_img

20140215_114536

Situată la aproximativ 1.600 m altitudine, pe versantul sudic al Munților Parâng, la numai 62 km nord-est de municipiul Târgu Jiu, stațiunea Rânca este o zonă cu potențial turistic foarte mare și o viitoare stațiune climaterică și de odihnă, cu funcționare permanentă.

Transalpina (DN 67C) este o superbă șosea din Munții Parâng, în Carpații Meridionali. Este cel mai înalt drum national din România, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele (la 2.145 m). Acest traseu a mai fost cunoscut și sub denumirea de „Drumul Regelui“, pentru că, în perioada interbelică, regele Carol al II-lea l-a reconstruit.

Drumul Regelui pornește din localitatea Săliște, trece prin Tilișca, Rod, Poiana Sibiului, traversează comuna Jina și coboară 7 km până la Șugag, potrivit ghiduri-turistice.ro. După ce se trece de zona locuită, șoseaua intră prin pădurea seculară de foioase și apoi prin cea de brazi. Aici vei întâlni Masa Uriașilor, o rocă ce stă atârnată parcă de cer, unde povestea spune că se strâng uriașii la sfat. Șoseaua urcă pe partea stângă până la Obârșia Lotrului. După câţiva kilometri se ajunge la barajul Tău, urmat de barajul Oașa. Nu departe de lacul Tău, într-un peisaj fabulos, există colonia Bistra-Paltinei, ce conţinea 10-12 cabane şi unde se organizau tabere din toată ţara.

Tot de la barajul Oaşa, în dreapta, se poate lua spre colonia de la „Fetiţa”, unde s-a construit o mănăstire. De acolo, urcând la Şureanu, se trece prin „Luncile Prigoanei”, (denumit astfel deoarece aici erau pedepsiți în trecut locuitorii care vroiau să părăsească ținutul), şi se ajunge la Cabana şi iezerul Şureanu. Vechea cabană Oaşa este acoperită acum de apele lacului de la barajul cu acelaşi nume. Poți alege să mergi spre localitatea Sadu și apoi Tălmaciu, după ce parcurgi 62 km. Sau, de la intersecția cu Valea Frumoasei, o poți lua spre Tărtărău şi după şase km se ajunge la Obârşia Lotrului.

De aici sunt mai multe posibilități: se poate merge în stânga spre Brezoi ce se află la circa 60 km, trecând pe lângă Lacul Vidra și apoi prin Stațiunea Voineasa, sau în dreapta spre Petrila, un drum de 28 de km. Dacă vrei să mergi până la capătul Transalpinei, mergi înainte pe DN 67C, spre Novaci,de unde abia acum începe cea mai spectaculoasă parte a Drumului Regal, drumul prin zona alpină, adevărata Transalpină. Traseul este plin de serpentine care îți oferă un peisaj spectaculos: râul Ștefanu, Cărbunele, Muntinu, Urdele. Dintr-o dată muntele dispare, iar în față se întinde platoul de pe Vârful Păpușa de unde se coboară în Stațiunea Rânca și apoi la Novaci unde ia sfârșit Transalpina.

În prezent, în stațiunea Rânca se găsesc cinci pârtii: patru pe Muntele Cornesu (pârtiile M1, M2, M3, M4) și una pe Muntele Păpușa (partia Rânca 1). Pârtiile de pe Muntele Cornesu beneficiază de instalație de transport pe cablu, (teleski și/sau babyski), iar M1 dispune de nocturnă și sonorizare. Pârtia de pe Muntele Păpușa este dotată cu un telescaun de 4 locuri. Pe pârtii se poate practica ski-ul și snowboarding-ul, pentru săniuș sau alte activități fiind amenajate locații separate.

C.A.