3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 17:16
No menu items!

PSD Vâlcea cere unitate și păstrarea alianței și a guvernării

spot_img

Organizația PSD Vâlcea a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, că decizia pe care a luat-o, prin consultarea tuturor liderilor locali, este de a cere unitate și păstrarea alianţei şi a guvernării.

„PSD se află la un moment de cotitură, moment în care lucrurile sunt foarte clare, întrucât, dacă PSD se rupe, ţara se rupe.

Scindarea PSD ar însemna, în mod clar, într-un timp destul de scurt, pierderea guvernării şi anularea programului de guvernare şi a efectelor sale.

După consultarea parlamentarilor PSD de Vâlcea, a consilierilor judeţeni și municipali, a primarilor, membrilor Comitetului Executiv Județean, PSD Vâlcea a luat decizia ca mesajul nostru să fie unul de unitate, de respectare întru totul a Statutului PSD, susţinerea programului de guvernare şi a alianţei PSD – ALDE, pentru continuarea măsurilor care sunt prevăzute în acest program.

Nu este acum momentul ca PSD să ia în discuţie alte teme decât cele care au fost enunţate, iar Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, trebuie să întreprindă toate demersurile astfel încât alianţa PSD – ALDE să asigure o guvernare bună a ţării şi pregătirea României pentru evenimentele europene ale anului 2019.

Mai mult ca oricând trebuie sa dăm dovadă de unitate și să ne ținem cuvântul față de cei care ne-au votat”.

Valeriu Motoc