-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:57
No menu items!

PSD Teleorman: primarul suspendat din Videle a demisionat din partid. Nicolae Bădănoiu ceruse demontarea bannerelor cu Viorica Dăncilă

spot_img

PSD Teleorman anunță pe pagina oficială de Facebook că primarul suspendat al orașului Videle, care a vrut să elimine de pe stâlpi bannerele electorale ale Vioricăi Dăncilă, a renunțat, prin demisie, în luna iulie, la calitatea de membru al organizației județene a partidului.

„Cu privire la recentele declarații apărute în presa națională și locală, referitoare la situația domnului Bădănoiu Nicolae, fostul primar al orașului Videle, facem următoarele precizări:

Domnul Bădănoiu Nicolae și-a dat demisia, nu a fost demis din calitatea de membru al organizației județene PSD Teleorman.

Demisia domnului Bădănoiu Nicolae reprezintă un act unilateral de voință, care și-a produs efectele legale.

Ne delimităm de afirmațiile sale recente apărute în presă. Considerăm că acțiunile îndreptate împotriva conducerii organizației PSD Teleorman de către domnul Bădănoiu Nicolae în pre-campania alegerilor prezidențiale, cu scopul de a denigra și a aduce prejudicii de imagine conducerii partidului, nu îi fac cinste. Suntem convinși că electoratul din județul Teleorman va ști să distingă adevărul și va sancționa recentele derapaje ale domnului Bădănoiu, apărute pe fondul unor nemulțumiri personale.

Ne exprimăm speranța ca pe viitor domnul Bădănoiu să fie mai preocupat de propriile deficiențe, nu doar de ocuparea unor funcții de conducere și să își facă un examen obiectiv în ceea ce privește administrarea localității și lipsa unei preocupări serioase pentru dezvoltarea orașului Videle, fapte care au dus la ratarea unor proiecte pentru cetățenii din Videle”.

Nicolae Bădănoiu se află în relaţii tensionate cu propriul partid, fiind suspendat din funcţie, în 13 septembrie, printr-un ordin al prefectului judeţului Teleorman, atribuţiile sale fiind preluate de viceprimarul Şerban Nicu Silvică. Bădănoiu intenţionează să atace ordinul prefectului în instanță.

Edilul solicitase PSD Teleorman demontarea panourilor electorale cu Viorica Dăncilă apărute în oraş pe 12 septembrie pe motiv că nu au aviz de publicitate temporară. „Am cerut de două ori organizaţiei PSD documentele pentru eliberarea avizului temporar de publicitate electorală. Nici până astăzi ( luni) nu s-au primit documentele în cauză, aşa că eu consider că acele bannere montate în afara cadrului legal trebuie date jos urgent!”, a spus Nicolae Bădănoiu.

Valeriu Motoc