-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:08
No menu items!

PSD renunță la moțiunea de cenzură, dar atacă legea bugetului pe 2020 la CCR

spot_img

CEx al PSD a decis, luni, că nu va depune moțiune de cenzură împotriva Guvernul Orban, cu toate că Executivul va merge în Parlament să-și asume răspunderea pentru legea bugetului de stat și pentru legea asigurărilor sociale. Cele două legi vor fi atacate, însă, la CCR.

Decizia privind sesizarea la Curtea Constituțională a unui posibil conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern a fost anunțată de președintele interimar al social democraților, Marcel Ciolacu, care a subliniat că membrii conducerii au adoptat această hotărâre cu unanimitate.

În privința moțiunii de cenzură la adresa guvernului Orban, PSD a amânat o decizie, până va avea sprijinul altor formațiuni politice.

„Nu exludem varianta de moțiune în 3 zile în cazul în care și alte formațiuni politice vor decide să se alăture demersului nostru”, a declarat președintele interimar al PSD.

Marcel Ciolacu a precizat că o contestație la CCR pe legea bugetului de stat nu va bloca promulgarea bugetului, însă o decizie favorabilă a judecătorilor Curții va bloca pe viitor aprobarea bugetului fără o dezbatere în Parlament. De asemenea, Ciolacu a anunțat că PSD va contesta și asumarea răspunderii pentru modificarea OUG 114.

„În cursul zilei de 30 voi depune sesizare pe OUG 114. Efectele ordonanței vor fi suspendate până CCR va lua o decizie”, a precizat președintele interimar al PSD.