Liderii PSD merg înainte la alegerile prezidențiale din acest an cu Crin Antonescu. Consiliul Național al PSD a aprobat, marți, susținerea lui Antonescu, decizia urmând să fie validată în congresul extraordinar care va fi organizat pe 2 februarie.
Anunțul a fost făcut de social-democratul Ştefan Radu Oprea care a precizat că „decizia de astăzi (marți – n.r.) spune foarte mult. (…)Deja, din câte văd în toată Coaliţia, lucrurile sunt ireversibile”, a mai spus reprezentantul PSD.
„Vom avea ca pas următor Congresul Extraordinar al Partidului pe 2 februarie şi, în acel moment, candidatura lui Crin Antonescu, din perspectiva Partidului Social-Democrat, va fi pe deplin validată”, a declarat Oprea.
Oprea a mai spus că în şedinţa Consiliului Național nu s-au prezentat sondaje. „Nu au fost prezentate sondajele, dar cu certitudine, la baza deciziilor noastre, stau şi aceste sondaje de opinie”, a mai explicat.
Ştefan Radu Oprea a mai precizat că în şedinţa conducerii partidului nu s-a discutat despre o candidatură a lui Victor Ponta. El a precizat că PSD nu poate susține simultan doi candidați: „Nu a fost nicio astfel de discuţie astăzi despre domnul Victor Ponta în şedinţa CPN. (…)Nu pot fi doi candidaţi, în conformitate cu statutul nostru. Evident, decizia de astăzi este că cel care este susţinut de către Partidul Social-Democrat este domnul Crin Antonescu”.
Întrebat dacă Antonescu este un candidat care poate să unească cele două electorate, PSD și PNL, Ştefan Radu Oprea a răspuns: „Din punctul nostru de vedere, da”.
Ştefan Radu Oprea s-a declarat, de asemenea, încrezător că liderii PSD din teritoriu vor susține un candidat din partea PNL.
PNL, Consiliul Național duminică
Candidatura lui Crin Antonescu din partea coaliției de guvernare a fost deja validată de biroul executiv al PNL și urmează să fie validată într-un consiliu național, programat pentru 26 ianuarie.
„În ceea ce priveşte desemnarea candidatului pe care PNL îl susţine la funcţia de preşedinte al României, Biroul (Politic – n.r.) a votat cu unanimitate de voturi convocarea forului statutar care validează candidatul, pentru finalul lunii ianuarie, pentru data de 26 ianuarie, în aşa fel încât domnul Crin Antonescu – candidatul comun al coaliţiei să fie candidatul susţinut de PNL în alegerile prezidenţiale. Această decizie a fost votată astăzi cu unanimitate de voturi. Prin urmare, PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat prin semnarea protocolului de colaborare al coaliţiei. Avem încredere în calităţile domnului Crin Antonescu, în experienţa pe care a acumulat-o şi PNL va face tot ceea ce va fi posibil în această perioadă de precampanie, de campanie pentru a comunica alegătorilor raţiunile pentru care susţinem această decizie şi pentru ca dânsul să intre în turul al doilea şi să câştige alegerile prezidenţiale”, susținea Ilie Bolojan la Palatul Parlamentului, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.
Kelemen Hunor: Crin Antonescu rămâne candidatul coaliției și ”trebuie respectat” acordul în acest sens
Forurile de conducere ale UDMR urmează, de asemenea, să se întrunească pentru a vota susținerea unei candidaturi comune a Coaliției în persoana lui Crin Antonescu.
Potrivit președintelui UDMR, Kelemen Hunor, Crin Antonescu rămâne candidatul coaliției și ”trebuie respectat” acordul în acest sens semnat de președinții partidelor din coaliție. Dacă un partid nu respectă acordul, atunci înțelegerea cade, iar coaliția se rupe odată cu aceasta.
”Eu nu știu ce e în PSD, ce e în PNL. Eu atât știu, că președinții celor trei formațiuni am semnat un acord de coaliție. În acordul de coaliție scrie că vom avea un candidat comun. Că e bine sau e mai puțin bine, nu discut. Trebuie respectat acest acord. Marcel Ciolacu a cerut să scriem numele candidatului comun în acordul de coaliție, ieri (miercuri – n.r.) am constatat că nu are de gând să schimbe acest lucru. (…) Discuțiile din fiecare partid sunt interne. Nu partidul trebuie să voteze un candidat, ci cetățenii României (…) Orice acord poate fi rupt. Niciun acord nu este Sfânta Scriptură”, a declarat, la B1TV, liderul UDMR.
Raluca Dan