-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:45
No menu items!

PSD îi cere președintelui Klaus Iohannis să pună capăt crizei politice prin schimbarea lui Florin Cîțu

spot_img

PSD îi cere lui Klaus Iohannis să pună capăt crizei politice din Guvern prin schimbarea lui Florin Cîțu din funcția de premier. Chiar și un fost ministrul PNL al Justiției, Valeriu Stoica, este de părere că Iohannis ar trebui să schimbe premierul cu un alt lider PNL, pentru a împăca USR PLUS să revină la guvernare.

Valeriu Stoica, fost ministru al Justiției în guvernările anterioare liberale, susține că atât USR PLUS, cât și PNL au făcut până acum greșeli, care au dus la această criză politică, dar președintele îi poate pune capăt.

”Are o răspundere mare în această criză. Pentru că dacă Stelian Ion are scuza că e imatur, că nu are experienţa instituţională, dacă PNL a avut o criză de orgoliu, să spunem, preşedintele trebuie să fie lucid şi să vadă la rece care sunt soluţiile posibie. Mai întâi faptul că a sprijinit actul de cezarism, al doilea, al lui Florin Cîţu, nu a fost o decizie înţeleaptă, pentriu că e limpede că a fost un sprijin în această privinţă. Există o singură cheie. Preşedintele să cheme la masa discuţiilor şi PNL şi USR PLUS. Să spună clar că s-a încheiat mandatul lui Florin Cîţu, să caute un alt prim-ministru. Şi există în PNL oameni cu experienţă politică, administrativă, care se bucură de o carieră de succes”, a declarat Valeriu Stoica, luni sdeară la Digi 24, enumerându-i în continuare pe Ilie Bolojan, Emil Boc, Cătălin Predoiu.

Și Partidul Social Democrat consideră că soluţia cea mai rapidă de încetare a crizei politice şi guvernamentale este ca preşedintele Klaus Iohannis să îşi exercite rolul constituţional de mediator şi să solicite demisia urgentă a prim-ministrului Florin Cîţu.

„Preşedintele Klaus Iohannis este direct răspunzător de eşecul „Guvernului Său”, întrucât a girat personal numirea lui Cîţu în funcţia de premier şi a agreat participarea USR PLUS la guvernare, alături de PNL şi UDMR, într-o Coaliţie a Pierzătorilor în alegeri. Toate aceste partide sunt vinovate în egală măsură de catastrofa economică şi socială pe care o vedem în prezent în România. Prin urmare, preşedintele Iohannis are obligaţia să iasă din letargia care îl caracterizează pentru a cere demisia premierului Cîţu, iar apoi să convoace la consultări toate partidele parlamentare în vederea instalării unui guvern legitim, în cel mai scurt timp”, se precizează într-un comunicat al PSD.

Marilena Nedelcu