1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:45
No menu items!

PSD cere eliminarea declarațiilor pentru cei care au mai multe locuri de consum

spot_img

PSD va propune, în coaliţia de guvernare, ca Executivul să dispună în regim de urgenţă eliminarea reglementării privind depunerea unei declaraţii pe proprie răspundere în care trebuie precizat locul consum la care se acordă preţurile plafonate la energie electrică.

„Formularea din lege este neclară, iar aplicarea ei ar introduce discriminări, în special în cazul chiriaşilor care se încadrează în limitele de consum pentru care se acordă preţuri mai mici la energia electrică. Totodată, o astfel de cerinţă creează probleme majore la nivelul furnizorilor de energie electrică în privinţa gestionării unui număr mare de declaraţii ce ar trebui depuse într-un termen foarte scurt. Nu în ultimul rând, în forma actuală, reglementarea descurajează economisirea de energie pentru categorii largi de cetăţeni, ceea ce contravine politicii stabilite la nivelul Uniunii Europene”, a transmis, marţi, PSD.

Prin urmare, PSD va propune revenirea la formularea care a fost adoptată de Senat, care nu conţinea această prevedere.

Vor fi menţinute însă declaraţiile pe proprie răspundere în cazul familiilor cu cel puţin trei copii, familiilor monoparentale şi al persoanelor cu dizabilităţi care au nevoie de aparatură medicală, arată sursa citată.

„În aceste situaţii, declaraţia pe proprie răspundere este necesară pentru acordarea unui beneficiu special, destinat exclusiv acestor trei categorii de consumatori”, au mai precizat social-democraţii.

                                                                                                               Adina Silav