-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:03
No menu items!

PSD cere ca salariul minim adoptat de UE să fie transpus în România de la 1 ianuarie. Ar duce la o majorare de până la 3.000 de lei

spot_img

PSD a anunțat, joi, că va susţine în Coaliţia de guvernare ca Guvernul să adopte chiar din acest an prevederile directivei europene adoptate recent de Parlamentul European cu privire la salariile minime adecvate din Uniunea Europeană, astfel încât acestea să se aplice de la 1 ianuarie 2023. Asta ar însemna o majorare a salariului minim la aproximativ 3.000 de lei. 

Potrivit PSD, introducerea în România a mecanismului recomandat în Directivă, prin care salariul minim e stabilit la 50% din valoarea salariului mediu brut pe economie ar conduce la o creştere a venitului minim de la 1 ianuarie 2023 la o valoare apropiată de 3.000 de lei brut, aşa cum a propus recent PSD pe baza datelor economice existente din România.

Astfel, Directiva adoptată recent de Uniunea Europeană confirmă că analiza economică a PSD a fost corect fundamentată, iar majorarea propusă este adecvată contextului social existent, spun social-democraţii.

”De altfel, şi deciziile din domeniul energetic prezentate recent de reprezentanţii Comisiei Europene au atestat justeţea propunerilor promovate de PSD în acest domeniu, precum plafonarea preţurilor şi introducerea unei contribuţii de solidaritate pe profitul excesiv al companiilor din sectorul energetic”, mai arată PSD în comunicat.

”Conform Directivei europene privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană, statele membre se pot ghida pentru evaluarea gradului de adecvare al salariilor minime legale „în raport cu nivelul general al salariilor brute de 60% din salariul median brut şi 50% din salariul mediu brut”, menţionează PSD.

Parlamentul European a adoptat marți, directiva privind salariul minim în UE, care va obliga statele membre care au salariu minim pe economie, inclusiv România, să „garanteze că salariile minime pe care le stabilesc le permit lucrătorilor un trai decent”, propunând și o formulă de calcul legată de salariul mediu.

Luna aceasta este așteptat ca directiva să fie adoptată și de Consiliul UE, după care se va publica în Jurnalul Oficial al UE, iar statele membre vor avea la dispoziție maximum 2 ani pentru a o transpune în legislațiile naționale.

                                                                                                                Adina Silav