PSD a anunțat, miercuri, într-un comunicat de presă, că a făcut mai multe propuneri în Coaliție pentru modificarea Codului Fiscal. „PSD consideră că scopul principal al reformării sistemului fiscal din România este de a reduce inechitățile sociale și de a asigura solidaritatea socială între contribuabili”, se arată în comunicat care vine anterior ședinței coaliției de guvernare pe această temă, programată pentru ora 16.00.
„Este a patra sau cincea ședință, suntem la nivelul de discuții. (…)Am agreat de la începutul discutiilor: nicio taxă în plus în 2022. Venim cu anumite deduceri pentru cetățeni și companii. (…)Sunt doar discuții. Concluziile vor fi prezentate public de premier și de președinții PSD și UDMR”, a declarat, miercuri, la Palatul Parlamentului, Lucian Bode, ministru al Afacerilor Interne și secretar general al PNL.
Care este viziunea PSD
În viziunea PSD „povara fiscală trebuie distribuită în mod echitabil la nivelul societății”. Astfel, trebuie îndeplinite concomitent două condiții esențiale: veniturile supradimensionate trebuie supraimpozitate, iar veniturile mici trebuie să beneficieze de impozite mai mici, precizează reprezentanții PSD în comunicatul de presă.
Social democrații anunță că au făcut mai multe propuneri în cadrul Coaliției de guvernare:
- Supraimpozitarea veniturilor salariale mai mari decât salariul Președintelui României.
- Supraimpozitarea pensiilor speciale care depășesc consistent pensia medie din România.
- Diminuarea poverii fiscale prin deduceri aplicate veniturilor mici.
- Contribuție pentru Sănătate și Educație din partea firmelor mari, pe o durată limitată.
Pragurile si cotele de impozit pentru propunerile de mai sus urmează să fie discutate cu partenerii de guvernare, mai transmit social democrații.
„PSD consideră că, în această perioadă dificilă, este profund inechitabil ca cei cu venituri supradimensionate să se bucure de același regim fiscal aplicat celor care se zbat în sărăcie severă.
În același timp, Guvernul are obligația de a promova solidaritatea între contribuabili și de a asigura un echilibru just între impozitarea muncii și a capitalului.
Nu în ultimul rând, noul model fiscal trebuie să asigure resursele pentru continuarea investițiilor și a stimulării mediului de afaceri, pentru susținerea dezvoltării economice și a creșterii nivelului de trai”, se mai arată în comunicatul PSD.
Raluca Dan