3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 15:15
No menu items!

PSD, alianță cu PNȚCD și PER pentru alegerile europarlamentare. Cum îi răspunde Liviu Dragnea lui Klaus Iohannis

spot_img

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat joi că Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNȚCD) şi Partidul Ecologist Român (PER) susţin lista PSD la europarlamentare.

„În aceste zile, am avut mai multe discuții cu președinții PNȚCD și Partidului Ecologist Român care au decis, în condițiile în care au strâns peste 200.000 de semnături fiecare, să nu depună liste, pentru a susține în alegeri PSD. S-a întocmit și un protocol de susținere în acest sens”, a declarat Liviu Dragnea. 

„Vreau să mulțumsc celor două partide PSD este onorat de această susținere, vorbim de o susținere importantă de la două partide. PNȚCD a susținut în permanență democrația, dispariția abuzurilor și promovarea intereselor românești și ale României în orice situație. PER este un partid care are ca principal obiectiv protecția mediului. Sunt mai multe proiecte pentru care am stabilit să colaborăm. Eu sper ca toți românii să aibă încredere în lista noastră. Unii spun că e cea mai bună listă de români care merg în Parlamentul European, ca să susțină țara noastră”, a  adăugat Liviu Dragnea.

La rândul său, preşedintele PNTCD, Aurelian Pavelescu a anunţat că recomandarea partidului a fost ca pe lista PSD să fie şi preotul Cristian Terhes (acesta ocupă locul 4).

„Linia politică a PNŢCD a fost deja anunţată cu un an în urmă, atunci când a susţinut mitingul împotriva abuzurilor al PSD-ALDE. Am vorbit de atunci că că PNŢCD e dator să apere democraţia, înainte de toate, înaintea intereselor de partid, aşa cum ar trebui să facă orice partid politic în democraţie. Ce s-a întâmplat cu Iohannis ne-a cutremurat pe toţi. O caracatiţă care a a acaparat statul a pus sub poliţie politică statul şi a bulversat întreaga societate. Preşedintele a refuzat să îşi îndeplinească rolul de mediator şi a instaurat un regim personal de mână forte. Rolul de mediator e conferit exclusiv preşedintelui României, ca o cheie de boltă a democraţiei”, a declarat Aurelian Pavelescu.

Dănuţ Pop, preşedintele Partidului Ecologist Român, a declarat că susţine lista PSD la europarlamentare, în schimb primind susţinerea PSD pentru unele proiecte, cum ar fi brand naţional Dracula Park.

„PER a decis să susţină lista candidaţilor PSD pentru că ne-ar reprezenta interesele României cel mai bine în faţa Europei, interesul naţional în faţa intereselor străine. Susţinem această listă. Am avut câteva discuţii cu dl Dragnea şi dânsul ne susţine câteva proiecte pe care le veţi regăsi în protocol, privind tăierea pădurilor, eliberarea autorizaţiei de mediu în 48 de ore, răspunderea magistraţilor pe care noi am depus-o de vreo 7 ani şi nu a trecut. Ne mai interesează promovarea ca brand naţional Dracula Park”, a declarat Dănuţ Pop, preşedintele Partidului Ecologist Român.

„Vom trage şi noi în această campanie cu tot ce avem în teritoriu şi sperăm să ia tot mai mulţi deputaţi. Acolo e şi doamna Carmen Avram care e apărătorul României şi al pădurilor, prin reportajele pe care le-a făcut”, a mai spus preşedintele PER.

Dragnea, despre întâlnirea lui Iohannis cu magistrații, la Cotroceni: „Pentru mine, a fost clar că mesajul transmis către ÎCCJ a fost unul dur”

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat joi, referitor a întâlnirea dintre preşedintele Klaus Iohannis şi magistraţi, că şeful statului a pomenit numele său, menţionând că nu are încredere că are parte de un proces corect.

„Președintele Klaus Iohannis a arătat încă o dată că el consideră instituţiile din justiţa româna în subordinea preşedintelui. Acesta e primul lucru grav. Al doilea lucru grav e că la acea întâlnire mi-a pronunţat numele, spunând celor prezenţi că legile justiţiei sunt făcute pentru a scăpa eu de puşcărie. Astea sunt cuvintele spuse în faţa președintelui CSM, în fața președintelui ÎCCJ, în fața asociaților de magistrați. Din fericire, majoritarea celor prezenţi acolo au respins acest tip de abordare, pentru că sunt din ce în cei mai mulţi magistrați care-și apără independența, care apără independenţa justiţiei. Unii au vrut să se discute despre referendum. Ce să discute președintele CSM, asociaţiile de magistraţi depsre referendum, care este un truc politic? Pentru mine e foarte clar că mesajul transmis către ÎCCJ a fost dur în ceea ce mă privește. Am fost întrebat dacă am încredere că va fi un proces corect. Nu am încredere în Înalta Curte în ceea ce mă privește”, a declarat Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea, despre referendum: Lui Iohannis ar trebui să îi fie frică de referendum

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat joi, referitor la preşedintele Klaus Iohannis şi convocarea referendumului, că acesta invetează lucruri pentru a lăsa impresia că e cuiva frică de refrendum, dar că persoana sa ar trebui să se teamă de întrebările generate de acest demers.

„Cărui pesedist îi e frică de referendum? Inventează tot felul de prostii – că vrem noi secţii diferite de vot. Legea referendumului e foarte clară şi alegerile şi referendumul se desfăşoară în aceleaşi secţii. Eu cred că lui trebuie să îi fie frică de întrebările care o să curgă pe lângă cea pentru referendum. (…) PSD nu îşi face o strategie pentru acest referendum. PSD are două obiective clare, să guverneze această ţară pentru a lua măsuri ca să crească nivelul de trai, al doilea obiectiv, o campanie foarte bine organizată”, a declarat Liviu Dragnea.

Mircea Drăghici, trezorierul PSD cel care se ocupă de coordonarea campaniilor electorale în partid, a declarat, joi dimineaţă, că în cazul unui referendum organizat odată cu alegerile europarlamentarele, legea nu permite decât secţii de votare diferite.Drept răspuns, Dragnea a afirmat: „Copiii spun lucruri trăsnite„.

Întrebat dacă are de gând Guvernul modificare legii referendum pentru secţii diferite, Dragnea a răspuns: „Nu am auzit-o pe doamna premier spunând aşa ceva şi nu se va modifica Legea referendumului prin OUG”.

Habar nu aveţi ce întrebare va pune acest individ la referendum şi stăm să discutăm despre ce – un truc al unui om speriat, obsedat că partiduleţul lui va pierde alegerile europarlamentare, că va pierde prezidenţialele şi că va începe să dea socoteală pentru casele acelea. Totuşi ţara asta trebuie guvernată. Nu putem să discutăm mereu pe holuri despre referendumului lui Iohannis„, a acuzat liderul PSD.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că va convoca un referendum pe probleme din justiţie în data de 26 mai, odată cu alegerile europarlamentare, motivând că „aşa nu se mai poate”.

Despre plângerea penală împotriva lui Iohannis: „E aproape gata!”

Întrebat despre plângerea penală împotriva lui Klaus Iohannis, sub acuzația de înaltă trădare, președintele PSD a răspuns: „E aproape gata! (…)E în pregătire, e aproape gata!”

Răspunzând unei întrebări legate de o eventuală suspendare a președintelui, Dragnea a precizat că PSD nu va face un astfel de demers: „Nici vorbă (despre suspendare – n.r.). Cum să stăm noi fără preşedinte? Eu știu că Iohannis vrea să fie suspendat, dar eu vreau ca Iohannis să stea acolo, agățat la Cotroceni, ca să-l vada toți românii în toată goliciunea lui, în toată răutatea lui. Oamenii trebuie să vadă că nu a făcut nimic  pentru țară. Nu se poate lăuda cu nicio realizare în afară de lene, vacanțe peste vacanțe și golf”. 

Despre emiterea unei ordonanțe pe Justiție

Liviu Dragnea a declarat joi, după ce Klaus Iohannis a afirmat că ar fi ilegitimă emiterea unei ordonanţe de urgenţă în domeniu Justiţiei, că nu comentează ”toate prostiile” ale acestuia, ci doar pe cele ”prin care se dovedeşte foarte clar cum mai calcă în picioare Constituţia”.

„Nu comentez toate prostiile lui Iohannis, doar pe cele prin care se dovedeşte foarte clar cum mai calcă în picioare Constituţia. Aşa, dacă-i comentez toate prostiile”, a declarat Liviu Dragnea.

El a mai spus că ”nu crede” că Guvernul va adopta vineri o ordonanţă de urgenţă în domeniul legilor Justiţiei.

Reacţia lui Liviu Dragnea vine după ce preşedintele Kaus Iohannis a declarat joi că în momentul de faţă, odată cu anunţul privind convocarea unui refrendum pe data de 26 mai, este ilegitimă emiterea unuei ordonanţe de urgenţă în domeniu Justiţiei.

„Eludând astfel orice control de constituţionalitate înainte de intrarea în vigjoare a ordonanţei. Trebuie să punem punct acestei practici şi trebuie să o facem acum. Dilentatismul şi incompetenţa caracterizează modul în care guvernează PSD. Când se împleteşte cu intenţia de a legifera în favoarare infractorilor atunci avem imaginea unui dezastru pentru România. Adoptarea unei astfel de OUG ar intra în conflict cu Parlamentul, câtă vreme Codul penal se discută în Parlament. Pesediştii trebuie să oprească aceste atacuri asupra justiţiei, pesedişti trebuie să înţeleagă că justiţia nu este la bunul lor plac. Sunt lucruri pentru care oamenii au ieşit în stradă. E evident că PSD încearcă să ignore aceste lucruri, dar vă dau o veste. Nu o mai pot face. Justiţia e o chestiune de interes naţional. E dreptul meu să chem oamenii să îşi exprimă opinia cu privire la chestiuni de interes naţional. PSD încearcă să deturneze statul român făcând legi în propriul interes. E ilegitimă o OUG în această materie înainte ca voinţa cetăţenilor să fie exprimată la referendum”, a spus Klaus Iohannis.

Despre modificarea OUG 114

Principalele declarații ale lui Liviu Dragnea:

„Obiectivele au rămas neschimbate, să crească nivelul de intermediere bancară, să scadă dobânzile, să crească nivelul de implicat al sistemului bancar în economia românească și să existe prevederi care să stimuleze băncile să acorde credite pentru economia românească.”

„În ce privește fondurile de pensii, ministrul finanțelor a avut întâlnire cu companiile și au convenit să proroge primul termen până la care să fie majorat capitalul social, pentru ca împreună să găsească cele mai bune formule astfel încât companiile să înceapă să investească și în altceva decât în titluri de stat.”

„În zona de telefonie mobilă vorbim de amendă de până la 10% dacă se încalcă autorizarea, dreptul de acces, tulburarea proprietății.”

„Premierul va decide până mâine dacă pentru consumatorii industriali se poate elimina plafonarea prețului la gaze dar sunt discuții în continuare.”

R.D.