-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:48
No menu items!

PSD a votat să NU susțină Guvernul Nicolae Ciucă

spot_img

Conducerea PSD s-a reunit, luni dimineață, în ședință și a decis să nu susțină Guvernul Ciucă. Mirecuri, în plenul reunit al Parlamentului, deputații și senatorii vor vota învestirea cabinetului propus de premierul desemnat Nicolae Ciucă, numărul necesar de voturi fiind de 234.

Conducerea PSD a decis în unanimitate, luni, în ședința conducerii, să nu voteze guvernul minoritar PNL-UDMR propus de Nicolae Ciucă.

„PNL nu ia în calcul pandemia, pregătesc taxe consulare în plus, pentru servicii inexistente pentru diaspora, vor taxarea IMM-urilor, vor să impună o taxă crâncenă pentru transportatori, noi nu putem fi de acord cu așa ceva”, a anunțat Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte PSD.

Grindeanu a amintit că PSD a propus un guvern de specialiști, pentru o perioadă de 3-4 luni, apoi să fie organizate alegeri anticipate, dar PNL nu a fost de acord și propune Parlamentului un guvern minoritar, care „nu este o soluție pentru România în aceste momente”.

Conducerea PSD a mai anunțat că la votul de miercuri, parlamentarii social-democrați vor vota „împotrivă”, astfel că șansele Guvernului Ciucă sunt din ce în ce mai mici, deoarece chiar dacă „USR se răzgandește” și votează „pentru”, votul ar fi la limită, din cauza deputaților din echipa Orban care nu mai sunt afiliați PNL.

Marilena Nedelcu