6.2 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024 - 4:20
No menu items!

PSD a votat în unanimitate: Nicolae Ciucă premierul noii coaliții politice

spot_img

PSD a votat, luni, în şedinţa Consiliului Politic Naţional (CPN), că primul premier va fi de la Partidul Naţional LIberal. În condiţiile în care liberalii l-au propus pe Nicolae Ciucă pentru funcţia de premier, acesta va fi cel cu care cele trei partide din noua coaliţie, PNL-PSD-UDMR vor merge la Cotroceni.

Tot în ședința CPN de luni dimineață, social-democraţii au votat în unanimitate şi pentru structura guvernului, aşa cum a fost negociată.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a explicat, în ședința CPN, că social-democrații au cedat funcția de premier către PNL pentru a se asigura că le revin ministerele cu ajutorul cărora vor pune în aplicare măsurile sociale din programul PSD.

„Am făcut acest sacrificiu de a ceda premierul, pentru că am considerat că, în acest moment este mai important să impunem pachetul social pentru a crește veniturile oamenilor ca să treaca peste aceasta iarnă.

Intrarea PSD în guvern reprezintă garanția că alocațiile, pensiile și salariul minim vor crește în continuare.

De asemenea, este nevoie urgent de un guvern pentru a da salariile medicilor și să sprijinim localitățile să asigure încălzirea la iarnă”, a spus Marcel Ciolacu, în ședința conducerii PSD.

Luni, de la ora 12.00, președintele Klaus Iohannis a convocat partidele politice la consultări pentru desemnarea premierului. Primii așteptați la Cotroceni sunt liderii PNL, PSD și UDMR, care vor merge la discuții ca o coaliție, cu o singură propunere de premier.

Raluca Dan