-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:41
No menu items!

PSD a decis: Congres extraordinar pe 29 iunie. Ce spune Viorica Dăncilă / UPDATE

spot_img

Comitetul Executiv a decis, vineri, să organizeze Congresul extraordinar pentru alegerea preşedintelui PSD pe data de 29 iunie. De asemenea la Congres va fi modificat şi statutul partidului. Anunțurile au fost făcute la finalul CEx de președintele interimar al PSD, premierul Viorica Dăncilă. 

La şedinţa CEx de vineri, Paul Stănescu a demisionat vineri din funcţia de preşedinte executiv al PSD.

„Paul (Stănescu – n.r.) a invocat motive personale (pentru această demisie – n.r.). Într-un partid este obișnuit să nu avem același punct de vedere, doar există democrație. Îmi pare foarte rău că Paul Stănescu a demisionat. Eu am încercat să-l conving să nu facă lucrul acesta. Va activa în partid, este un membru vechi, este un om care iubește acest partid. Mă bazez pe Paul Stănescu”, a declarat premierul.

În ceea ce privește Congresul, premierul a declarat că este necesar să modifice statutul în ceea ce privește alegerea președintelui partidului.

„Cred că trebuie să dăm legitimitate conducerii să-și asume rezultatele prezidențiale, iar acest Congres trebuie să fie unul premergător desemnării candidatului la alegerile prezidențiale”, a mai spus Dăncilă.

Potrivit unor surse din PSD, citate de Mediafax, în cadrul CEx, preşedintele interimar al partidului, Viorica Dăncilă, a susţinut în discursul său necesitatea organizării congresului pentru alegerea noii conduceri, în urma condamnării lui Liviu Dragnea, cât mai curând, în timp ce Paul Stănescu voia ca acest congres să fie organizat după alegerile prezidenţiale.