4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 15:44
No menu items!

PSD și PNL se acuză reciproc pe seama votului privind referendumul lui Traian Băsescu

spot_img

La câteva ore de la fractura la vot a USL pe solicitarea președintelui Traian Băsescu de a organiza un referendum, liderii grupurilor PSD din Cameră şi Senat, Marian Neacşu, respectiv Ilie Sârbu, au semnat un comunicat în care îşi exprimă surprinderea faţă de decizia PNL de a vota împotrivă.

Grupurile PSD şi UNPR din Camera Deputaţilor şi Senat îşi exprimă surprinderea faţă de decizia colegilor din PNL şi PC de a vota împotriva proiectului de hotărâre privind avizul consultativ referitor la organizarea şi desfăşurarea unui referendum naţional la solicitarea preşedintelui Traian Băsescu. Decizia grupurilor PNL şi PC vine după ce în cadrul Uniunii Social Liberale s-a convenit în favoarea unui vot pentru adoptarea acestei hotărâri

Comunicat PSD

Liberalii neagă însă existenţa vreunei înţelegeri anterioare votului. Liderul grupului parlamentar PNL din Senat, Puiu Haşotti a declarat că nu ştia de nici un fel de înţelegere pe această temă.

Ca lider de grup ar fi trebuit să ştiu, dar nu am fost informat şi nici nu cred că a existat o astfel de înţelegere. Cei de la PSD ştiau exact care va fi votul nostru, le-am explicat decizia politică a PNL şi nu ne-au spus nimic

Puiu Haşotti
senator PNL

Nicoleta Vera