4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 20:11
No menu items!

Provocările cu care se confruntă comerțul electronic din România, tema discuțiilor între PUSL și Asociația Română a Magazinelor Online

spot_img

Principala provocare cu care se confruntă magazinele online din România este cea a concurenței neloiale a produselor din China, în condițiile în care statul asiatic încurajează activ exportul direct către consumatori, iar produsele sale nu sunt supuse acelorași reglementări pe care trebuie să le respecte companiile de la noi. Aceasta a fost una dintre principalele teme ale discuțiilor purtate, vineri, de reprezentanți ai PUSL cu directorul executiv al Asociației Române a Magazinelor Online (ARMO), Cristian Pelivan. 

Reprezentanții PUSL și-au reafirmat sprijinul ferm pentru mediul de afaceri din România, iar formațiunea „va contribui activ la crearea cadrului legal propice pentru ca țara noastră să devină un hub al comerțului electronic în această zonă a Europei”, se arată într-un comunicat transmis de PUSL. 

„Reprezentanți ai Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) s-au întâlnit cu Cristian Pelivan, directorul executiv al Asociației Române a Magazinelor Online (ARMO), temele discuției fiind axate pe provocările cu care se confruntă comerțul electronic în România.

Tendința de creștere a acestui segment al comerțului este una evidentă, ponderea sa în economie fiind din ce în ce mai mare, iar numărul românilor care cumpără produse online crește de la an la an.

Poate principala provocare cu care se confruntă magazinele online este cea a concurenței neloiale a produselor din China, în condițiile în care statul asiatic încurajează activ exportul direct către consumatori, iar produsele lor nu sunt supuse acelorași reglementări pe care trebuie să le respecte companiile din România.

PUSL își reafirmă sprijinul ferm pentru mediul de afaceri din România și va contribui activ la crearea cadrului legal propice pentru ca țara noastră să devină un hub al comerțului electronic în această zonă a Europei”, precizează reprezentanții PUSL în comunicat. 

R. Dan