2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:17
No menu items!

Provizioanele din România scad acțiunile Erste cu 14%

spot_img

Proprietarul BCR anticipează creșterea costurilor de risc în acest an, ceea ce va alimenta o pierdere netă de până la 1,6 miliarde de euro

The logo of Austrian Erste Group Bank is pictured outside their headquarters in Vienna

Acțiunile Grupului Erste au scăzut cu 14% vineri, după ce instituția de credit va anunța pierderi record pentru acest an, din cauza provizioanelor mai mari din Ungaria și România. Grupul austriac a fost compania cu cea mai mare scădere din rândul celor care compun indicele pan-european FTSEurofirst 300.

Erste Group, proprietarul BCR, anticipează pentru acest an creşterea costurilor de risc de la un nivel estimat anterior la 1,7 miliarde de euro la 2,4 miliarde de euro, din cauza provizioanelor mai mari din Ungaria şi România, ceea ce va alimenta o pierdere netă de 1,4-1,6 miliarde de euro.

În România, majorarea provizioanelor de risc reflectă măsurile sporite adoptate recent de Banca Naţională, înaintea unei evaluări a calităţii activelor de către Banca Centrală Europeană (BCE), pentru reducerea creditelor neperformante din sistemul bancar într-o manieră accelerată şi implementarea de către BCR a unor estimări mai scăzute privind recuperarea, luând în considerare preţurile obţinute pentru pachete mari de împrumuturi neperformante, se arată într-un comunicat al Erste Group.

Ca urmare a majorării provizioanelor în România, Erste Group va efectua un test asupa tuturor activelor intangibile (fondul comercial, brandul, valoarea relaţiilor cu clienţii), de circa 800 de milioane de euro, care ar putea avea ca rezultat revizuirea integrală în scădere a unora dintre acestea.

Ca urmare a acestor evoluţii, Erste Group anticipează în cazul României o normalizare totală a costurilor de risc la 1%-1,5% din împrumuturile brute medii ale clienţilor, începând din 2015, însoţită de o reducere accelerată a creditelor neperformante (cu circa 800 de milioane euro, respectiv 25% faţă de sfârşitul anului 2013) în 2014, precum şi o creştere semnificativă a ratei de acoperire a creditelor neperformante.

C.C.