-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:44
No menu items!

„Protestul copiilor”, în Piața Victoriei. FOTO/VIDEO

spot_img

Câteva mii de părinți s-au adunat, sâmbătă, alături de copiii lor, în Piața Victoriei, în cea de-a cincea zi a protestelor contra Guvernului Grindeanu, PSD și OUG 13.

Sâmbătă, la prânz, câteva mii de părinți au început „protestul copiilor”, așa cum îl numesc ei. La ora 16 este programat un marș spre Palatul Parlamentului unde va fi organizat un lanț uman, iar apoi protestatarii vor reveni în Piața Victoriei.

Atât părinții, cât și copiii poartă pancarte pe care se pot citi mesaje precum „Plușurile stau în casă, dar azi chiar și lor le pasă. Retrageți ordonanța!”, „Vrem abrogare, nu altă întrebare”, „Vrem un viitor mai bun”, „Rezist. Altă întrebare”, „Rezistăm pentru copiii noștri”, „Eu la școală, voi la pușcărie”.

Liderul organizației „Da’ De Ce”, Raluca Bem Neamu, a precizat că protestul din Piața Victoriei a fost lansat pe Facebook de grupul Corupția Ucide, iar organizația sa a profitat de ocazie pentru a aduce materiale pe care să le ofere copiilor, prin care să le explice celor mici ce se întâmplă în aceste zile și de ce ies atât de mulți oameni în stradă. „Le explicăm că suntem într-un moment de cumpănă și cei care se află la putere vor să inițieze niște legi și ordonanțe de urgență care sunt în dezavantajul populației, prin care cei care sunt corupți fie ies de la închisoare, fie pe viitor nu vor mai fi în această postură”, a declarat Raluca Bem Neamu.

Protestatarii și organizatorii au transmis pe rețelele de socializare și mesaje privind acest miting venite de la jandarmi. „Jandarmii vor asigura protecția persoanelor care îşi exprima opiniile în mod paşnic şi vor interveni punctual doar dacă apar comportamente antisociale”, „Siguranța copiilor este deosebit de importantă. Dacã participați la manifestații publice însoțiți de copii, supravegheați-i permanent şi depărtați-vă imediat de grupurile sau persoanele care nu se comportă paşnic”, „Atenție la recomandările sau indicațiile forțelor de ordine. Respectați-le!”, „Sesizați imediat orice problemă jandarmilor din dispozitivul de ordine”, sunt mesajele Jandarmeriei pentru acest protest.

Olimpia Diaconiuc