4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 18:25
No menu items!

Protestele continuă în Portul Constanța. Sute de angajați cer ca statul să rămână acționar majoritar

spot_img

Protestatarii au anunțat că vor continua manifestațiile și miercuri, între orele 7.30 și 9.00.

port-constanta

Peste 300 de angajaţi din Portul Constanţa care se opun ca Primăria să primească noi acţiuni în port au protestat și marţi dimineaţă, pentru a doua zi consecutiv, în faţa sediului Administraţiei Porturilor Maritime, solicitând ca Ministerul Transporturilor să rămână acţionar majoritar în port.

Protestatarii s-au strâns, ca și luni, la ora 7.30 în faţa sediului Administraţiei Porturilor Maritime, purtând pancarte pe care scrie „Portul Constanţanu nu e poftă de baron”, „Portul Constanţa nu e club de noapte”, „Şova, nu uita, suntem împotriva ta”, „Guvernul Ponta, campionul naţional al dezamăgirii”.

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare, Mircea Burlac, a declarat, marţi dimineaţă, că angajaţii din port nu vor renunţa la proteste până când nu se va reveni asupra proiectului care prevede ca municipalitatea să primească alte 13 procente din acţiunile portului, iar Ministerul Transporturilor să îşi piardă calitatea de acţionar majoritar.

R.D.