1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:05
No menu items!

Proteste și restricții de trafic în zona Sălii Palatului, din Capitală. Jandarmeria: „E interzisă desfășurarea a două manifestări publice în același loc”

spot_img

Câteva zeci de persoane s-au adunat, sâmbătă dimineaţă, în faţa Sălii Palatului, din Capitală, unde are loc Congresul extraordinar al PSD. Trei dintre protestatari au fost ridicați de forțele de ordine. 

Reprezentanții Jandarmeriei au precizat că este interzisă desfăşurarea simultană a două sau mai multe adunări publice distincte, în acelaşi loc sau pe aceleaşi trasee, indiferent de caracterul acestora.

Totodată, organizarea sau participarea la contramanifestaţii desfăşurate în acelaşi loc şi în acelaşi timp cu adunările publice declarate, indiferent de modul de exprimare, constituie contravenţie dacă nu constituie elementele ale unei infracţiuni.

Aproximativ 80 de persoane protestează sâmbătă în faţa Sălii Palatului, unde se desfăşoară congresul PSD. Trei protestatari au fost ridicaţi de forţele de ordine, fiind duşi la Poliţie pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.

În baza Protocolului privind organizarea şi desfăşurarea adunării publice din data de 10 martie nr. 865/6/07.03.2018 aprobat de PMB, Jandarmeria are obligaţia, conform legii, să asigure măsurile de ordine şi siguranţă publică. În legătură cu incidentul de la Sala Palatului, vă informăm că trei persoane au fost conduse la secţia de poliţie pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice pentru luarea măsurilor legale. În conformitate cu art.26 din Legea adunărilor publice nr.60/1991, alin.1, lit.e, <<este interzisă desfăşurarea simultană a două sau mai multe adunări publice distincte, în acelaşi loc sau pe aceleaşi trasee, indiferent de caracterul acestora>>. Tot legea prevede că organizarea sau participarea la contramanifestaţii desfăşurate în acelaşi loc şi în acelaşi timp cu adunările publice declarate, indiferent de modul de exprimare, constituie contravenţie, dacă nu constituie elementele constitutive ale unei infracţiuni„, precizează oficialii Jandarmeriei Române.

Trafic restricţionat

Traficul rutier pe mai multe artere din Capitală este restricţionat, sâmbătă, până la ora 18.00, pentru desfăşurarea Congresului PSD.

Reprezentanţii Brigăzii Rutiere a Capitalei au anunţat că debarcarea şi îmbarcarea participanţilor se va face pe banda I pe Calea Victoriei, între Str. Ştirbei Vodă şi Aleea Kretzulescu, precum şi pe Str. Ştirbei Vodă (benzile I şi II), segmentul cuprins între Str. Ion Câmpineanu şi Calea Victoriei.

Pentru desfăşurarea evenimentului, traficul rutier a fost restricționat pe Str. Ştirbei Vodă (benzile I şi II), segmentul cuprins între Str. Ion Câmpineanu şi Calea Victoriei, precum şi banda I pe Str. Ştirbei Vodă, între Str. Berzei şi Str. Ion Câmpineanu, între orele 08.00 – 18.00; pe Calea Victoriei (banda I), segmentul cuprins între Str. Ştirbei Vodă şi Aleea Kretzulescu, între orele 08.00 – 18.00. În același timp, se va restricționa traficul și pe pe Bd. Kiseleff (banda I), pe sensul Arcul de Triumf spre Piaţa Victoriei, între Str. Arh. Mincu şi Piaţa Victoriei, între orele 08.30 – 18.00, dacă situaţia o va impune; pe Aleea Kretzulescu, pe Str. Ion Câmpineanu, între Str. Ştirbei Vodă şi Calea Victoriei (ambele sensuri), dacă situaţia o va impune, în funcţie de numărul participanţilor.

Totodată, între orele 08.00 – 18.00, a fost restricţionat traficul rutier pe Str. Ion Câmpineanu (banda I), între Aleea Kretzulescu şi Str. Ştirbei Vodă, pe sensul de mers către Str. Luterană.

R.D.