1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:50
No menu items!

Proteste, leşinuri şi îmbrânceli la Congresul PPE

spot_img

Congresul PPE desfăşurat la Palatul Parlamentului nu a fost lipsit de evenimente mai puţin plăcute. O tânără a leşinat, un cameraman a fost bruscat de forţele de ordine, un politician a protestat  pe holurile Parlamentului.

Lucrările Congresului au început la primele ore ale dimineţii. În timp ce participanţii aplaudau la scenă deschisă discursurile vorbitorilor, pe holurile Parlamentului  unei tinere i s-a  făcut rău. Fata, care avea sarcina de a îndruma invitaţii către sala de festivitatae, a leşinat de două ori într-o oră. A fost nevoie de intervenţia medicilor, la faţa locului fiind trimis un echipaj SMURD. Un operator TV, neinspirat, a vrut să o fotografieze, moment în care agenţii de pază de la firma angajată de PPE pentru a asigura ordinea şi securitatea, au intervenit. Unul dintre aceştia i-a smuls cameramanului ecusonul de la gât, apoi la îmbrîncit. Conducerea PPE a ţinut morţiş să angajeze o firmă de pază din străinătate pentru a asigura ordinea şi securitatea la Congresul de la Bucureşti.

Tot pe holurile Parlamentului protesta liberalul Ghişe îmbrăcat într-un tricou inscripţionat cu mesaje în limba engleză, dorind astfel să atragă atenţia liderilor popular-europeni asupra rezultatului de la referendum din 29 iulie pentru demiterea lui Traian Băsescu. Liberalul a fost însoţit de consilierul său juridic, Ion Ciochină. (A. M)