-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:09
No menu items!

Proteste ale elevilor nemulțumiți de modificarea criteriilor de acordare a burselor, la Ministerul Educației

spot_img

Mai mulţi elevi protestează, joi, în faţa Ministerului Educaţiei, fiind nemulţumiţi de modificarea criteriilor de acordare a burselor.

Elevii scandează: „Vrem bursele înapoi!”, „Ministerul să ne vadă, facem orele în stradă!”, „Elevii vor bursele!”, „Demisia!”, „Minciunile se plătesc, elevii ies la protest”.

„Reprezentanţii Asociaţiei Elevilor din Constanţa, Asociaţiei Vâlcene a Elevilor şi Asociaţiei Elevilor din Bucureşti şi Ilfov vor fi prezenţi în faţa Ministerului Educaţiei pentru a protesta împotriva modificării criteriilor de acordare a burselor, tăierii burselor a peste 700 000 de elevi, precum şi a solicita mărirea costului standard per elev”, anunţau reprezentanţii asociaţiilor de elevi.

Mai multe asociaţii ale elevilor anunţau, miercuri, că vor ataca în instanţă ordinul prin care se modifică pragul mediei pentru acordarea burselor de merit, de la 8,50 la 9,50.

Potrivit unui comunicat transmis de Asociaţia Elevilor Constanţa, iniţiativa este susţinută de Asociaţia Elevilor din Bacău (AEBc), Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI), Asociaţia Elevilor din Maramureş (AEM) şi Asociaţia Elevilor din Timiş (AETm).

„Marţi (…) a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul Ministerului Educaţiei pentru aprobarea criteriilor generale de acordare a burselor elevilor.

La nivelul ordinului, criteriile de acordare a bursei de merit sunt modificate (…). Astfel, este tăiat numărul beneficiarilor de burse de merit, fiind afectaţi sute de mii de elevi din ţară. Astfel, 730.000 de elevi din România rămân fără burse.

Dacă ar fi să rostim numele fiecărui elev condamnat de către ministrul Sorin Cîmpeanu, ne-ar lua peste 8 zile, iar asta citind un nume pe secundă, fără a lua vreo pauză. Probabil, în următorii 4 ani, 730.000 de tineri vor părăsi România, dezamăgiţi de eşecurile sistemului”, se arată în comunicat.