2.8 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 11:55
No menu items!

Proteste ale angajaților din Sănătate în Capitală. Care le sunt nemulțumirile

spot_img

Angajaţii din Sănătate pichetează joi, sediile Ministerelor Sănătăţii şi Muncii, nemulţumiţi de majorarea salariilor cu doar 15%, creştere despre care afirmă că acoperă doar parţial inflaţia şi este departe de nivelul acesteia din ultimii ani.

Reprezentanţii Federaţiei “Solidaritatea Sanitară” au anunţat miercuri, că programul de proteste va continua deoarece Guvernul îşi menţine intenţia de creştere a salariilor de bază cu doar 15% şi refuză onorarea obligaţiei legale de a negocia.  
 
“Deşi Guvernul prezintă această măsură drept o creştere salarială, ea nu reprezintă o creştere a puterii de cumpărare a veniturilor salariale ale  angajaţilor din sănătate. Este doar o acoperire parţială a inflaţiei, departe de nivelul acesteia din ultimii ani. A discuta despre o creştere salarială înseamnă a discuta despre creşterea puterii de cumpărare. Orice altă formă de «creştere» salarială care nu îndeplineşte această condiţie menţine status-quo-ul scăderilor veniturilor salariale”, au transmis reprezentanţii Federaţiei “Solidaritatea Sanitară”. 
 
Ei au precizat că acesta este principalul motiv pentru care protestele nu se opresc şi acestea continuă joi, cu participarea a 300 de membri. 
De altfel, Federaţia  “Solidaritatea Sanitară” a postat încă de miercuri imagini cu membri de sindicat care au plecat deja spre Bucureşti.
 
”Oameni SOLIDARI în drum către unul dintre protestele SOLIDARITĂŢII! Au pornit încă de astăzi, din toate colţurile ţării, pentru a ajunge la protestul de mâine.
Fiecare dintre aceste persoane dedică un număr de zile din viaţa lor pentru a LUPTA în interesul tuturor angajaţilor din sănătate. Ele fac parte din categoria celor care au decis să nu se lase amăgiţi de încropelile guvernamentale, solicitând recompensa corectă a muncii în sănătate. (Au văzut şi anul trecut rezultatele unor astfel de amăgiri, participând şi la acţiunile de protest desfăşurate timp de două luni.). Sunt exemple bune de urmat, dacă dorim o adevărată negociere a drepturilor noastre şi să fim trataţi cu demnitate!”, conform postării de pe pagina de Facebook a Federaţiei.
 
Între orele 12.00 – 13.30 va fi pichetat sediul Ministerului Sănătăţii, iar de la 13.30 la 15.00 sindicaliştii vor picheta sediul Ministerului Muncii. 
 
“Pichetările din faţa celor două ministere sunt ultimele acţiuni de protest pe care le desfăşurăm în stradă cu un număr redus de persoane. Ele vor fi continuate de «protestul din pauza de masă» (o repetiţie pentru greva generală) ce se va desfăşura în data de 29.02.2024 şi ultimul protest în stradă dinaintea grevei generale, respectiv mitingul naţional al angajaţilor din sănătate, care va fi desfăşurat în Piaţa Victorie de Ziua naţională a personalului medical (luni, 11 martie)”, a precizat sursa citată. 
Sindicaliştii au adăugat că realitatea evoluţiei veniturilor salariale ale angajaţilor din sănătate este demonstrată de datele statistice oficiale, care arată că inflaţia în perioada 1 ianuarie 2022 – 1 ianuarie 2024 este de 23,59%. 
 
“Dacă din valoarea inflaţiei scădem majorările salariale nominale medii din această perioadă, care au fost (în ultimii doi ani, incluzând 1 ianuarie 2024) de 6,25% devine evident faptul că doar în ultimii doi ani puterea de cumpărare a veniturilor salariale medii (veniturile salariale reale) ale angajaţilor din sănătate a scăzut cu 17,34%. O creştere cu 15% doar a salariilor de bază în următoarele luni înseamnă o creştere cu cel mult 10% a veniturilor salariale. În consecinţă, la momentul final al creşterilor salariale angajaţii din sănătate vor avea o scădere salariilor reale (a puterii de cumpărare a veniturilor salariale) cu cel puţin 7,34% raportat la inflaţia de până acum. Acestei scăderi i se va adăuga evoluţia inflaţiei din perioada următoare (4,7% până la sfârşitul anului 2024 pe prognoza BNR), care va determina la nivelul anului 2024 o scădere a veniturilor salariale reale de 12,4%”, au mai transmis sindicaliştii.
 
Ei susţin că indexarea salariilor cu rata inflaţiei necesită o creştere a salariilor cu 25%.  “Aceste calcule simple şi uşor de efectuat de fiecare persoană indică o realitate tristă, pe care angajaţii din sănătate o resimt deja: Guvernul propune o creştere nominală a salariilor de bază al cărei efect este ratarea de departe a indexării veniturilor salariale şi sărăcirea angajaţilor din sănătate.
 
Calculele demonstrează că indexarea veniturilor salariale cu rata inflaţiei necesită o creştere suplimentară a veniturilor medii salariale (a anvelopei salariale) cu 22,4% (sau o creştere cu cca. 25% pentru întregul an 2024). Abia ceea ce depăşeşte acest nivel ar reprezenta o creştere a veniturilor salariale reale. Doar prin intermediul unei creşteri salariale poate fi asigurată recompensarea echitabilă pentru toţi angajaţii, inclusiv pentru profesioniştii care participă la asigurarea permanenţei serviciilor medicale (în mod direct sau prin contribuţia la funcţionarea unităţilor)”, au mai anunţat reprezentanţii Federaţiei “Solidaritatea Sanitară”.
 
R. Dan