-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:40
No menu items!

Protest fără precedent la Floreasca. Zeci de medici demisionari, inclusiv managerul interimar

spot_img

Protestul fără precedent izbucnit la Spitalul Clinic Universitar de Urgență Floreasca continuă, zeci de medici dându-și sau urmând să-și dea demisia.

Până acum, 22 de medici și-au depus demisiile, alţi nouă anunțând că vor proceda la fel în cursul zilei de joi, a anunţat un reprezentant al doctorilor de la Unitatea Primiri Urgenţe SMURD din cadrul Spitalului de Urgenţă Floreasca.

Miercuri, 17 medici din cadrul UPU SMURD şi-au dat demisia pe motiv că sunt trataţi într-un mod nedemn şi abuziv de către managerul interimar Sorin Păun. Demisiile au fost depuse după ce au apărut spaţiul public înregistrări audio în care Sorin Păun i-ar fi înjurat pe medici.

Ministerul Sănătăţii a anunţat, miercuri seară, că Sorin Păun a demisionat ca urmare a scandalului izbucnit la nivelul unităţii medicale, urmând să fie numit un nou director al spitalului. „Doctorul Sorin Păun, managerul interimar al Spitalului Floreasca, mi-a înaintat demisia din funcţia de conducere a unităţii sanitare. În cel mai scurt timp va fi numit un nou manager interimar care să asigure buna funcţionare a acestui spital până la organizarea concursului, cel târziu în luna octombrie. Dincolo de problemele de comunicare dintre doctorul Sorin Păun şi parte a personalului din spital, nimeni nu mi-a adus la cunostinţă elemente care să pună la îndoială onestitatea sa şi calităţile recunoscute de medic chirurg. Ministerul Sănătăţii va acorda în continuare tot sprijinul Spitalului Floreasca pentru remedierea rapidă a situaţiei”, a declarat miercuri seara ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

Vlad Voiculescu a avut discuţii atât cu unii dintre medicii care au demisionat miercuri cât şi cu fostul manager al Spitalului de Urgenţă Floreasca.

Doctorul Sorin Păun a fost numit manager interimar în aprilie, după ce fostul ministru al sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, i-a cerut demisia managerului Nicuşor Louchi, în momentul în care demnitarul a vizitat pe neaşteptate unitatea de arşi de la Floreasca, care nu era încă funcţională la vremea aceea.

Coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa, i-a rugat pe medicii demisionari să revină asupra deciziilor pentru că departamentul are nevoie de ei. Demisionarii au anunţat că aşteaptă numirea unui manager interimar, pentru a decide ce fac mai departe. „Aşteptăm numirea unui nou manager. Dacă noul manager decide că are nevoie de noi şi ne va cere să rămânem, ne vom gândi”, a declarat Alexandru Ciucioi, unul dintre medicii demisionari.

Demisia lui Sorin Păun „este o demisie anunţată, nu cunoaştem momentul intrării în funcţiune, poate urmează un număr de zile de preaviz care s-ar putea să menţină problemele care au dus la gestul colegilor mei”, a spus Bogdan Oprița. „Eu personal îi voi ruga să reflecteze asupra deciziei şi să revină pentru că acest departament are nevoie de ei pentru a-şi face datoria. Dacă procedurile care au dus la implementarea unei metode care a determinat această situaţie nu se vor îmbunătăţi, poate peste trei săptămâni ne trezim în aceeaşi situaţie. Noi cerem să avem un dialog cu conducerea şi problemele să ne fie rezolvate”, a mai spus Bogdan Opriţa.

Totodată, medicii transmit că nu vor exista blocaje la unitatea de primiri urgenţe a Spitalului de Urgenţă Floreasca pentru că ei sunt în continuare la serviciu, unii venind chiar din zile libere. „Nu există motiv de neprezentare. Toţi sunt la serviciu, nu se pune problema ca activitatea să fie întreruptă, sunt nişte probleme juridice care trebuie rezolvate”, a mai precizat coordonatorul SMURD Bucureşti.

Olimpia Diaconiuc