-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:43
No menu items!

Protest fără precedent: Rafila scoate bolnavii de cancer în stradă

spot_img

Bolnavii de cancer din România vor ieși în stradă și vor acționa în judecată Ministerul Sănătății „pentru nerespectarea legii”, după ce instituția a anunțat miercuri că lansează un nou Plan de Combatere a Cancerului, când trebuia să publice până în iunie normele de aplicare a planului adoptat prin lege promulgată în noiembrie anul trecut.

Planul deja aprobat prin lege în Parlament și promulgat de șeful statului ar fi trebuit să intre în vigoare la data de 1 iulie. În decembrie anul trecut, după promulgare, la nivelul Ministerului Sănătății s-a constituit un grup de lucru ce urma să elaboreze normele de aplicare ale Planului Național de Combatere a Cancerului. Normele ar fi trebuit să fie gata în 6 luni, iar Planul să intre în aplicare de la 1 iulie.

Cu o lună înainte însă, instituția condusă de ministrul Alexandru Rafila lansează un nou Plan de Cancer.

Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer,  cea mai mare asociație ce reprezintă bolnavii de cancer din România, a declarat pentru HotNews.ro că „nu mai avem ce discuta cu domnul Rafila, pentru că a demonstrat, dacă mai trebuia demonstrat, că este un om care nu se gândește la pacienți, ci orgoliile dumnealui sunt mai importante”.

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer va avea în acest weekend o conferință în care va hotărî un calendar de proteste după decizia Ministerului Sănătății de a amâna intrarea în vigoare a Planului de Cancer.

„Noi avem o lege votată de tot Parlamentul care trebuie apărată. Ministrul Rafila o mai întârzie o jumătate de an. Cine răspunde pentru morții din acest timp?”, se întreabă Cezar Irimia.

„Chiar nu acceptăm inepțiile și orgoliile domnului ministru. Același grup de lucru care a lucrat acum la noul Plan de cancer al domnului ministru a lucrat și în Parlament, la Planul deja adoptat. Despre ce vorbim? Înseamnă că mă îndoiesc de profesionalismul lor, adică o dată spun la stânga, o dată spun la dreapta. Nu avem de gând să îi facem nicio concesie domnului ministru”, declară președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, pentru HotNews.ro.

„La 1 iulie, când se încheie cele 180 de zile în care normele de aplicare pentru Planul de cancer adoptat de Parlament ar fi trebuit să fie gata (Planul ar fi trebuit să intre în vigoare de la 1 iulie – n.red.) acționăm Ministerul Sănătății în instanță pentru nerespectarea legii și vom ieși cu proteste în stradă. Pe noi nu ne interesează gogorițele domnului ministru și nu poți să vii cu o lege la lege deja promulgată. Este de noaptea minții”, încheie Cezar Irimia.

                                                                                                                  Adina Silav