-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:59
No menu items!

Protest cu acte de violență în fața Guvernului. Manifestanții au vrut să intre în Palatul Victoria, dar au fost respinși de jandarmi

spot_img

Incidente violente s-au petrecut la mitingul din Piaţa Victoriei între manifestanţi şi forţele de ordine pe parcursul a zeci de minute. Jandarmii au intervenit cu spray-urile cu piper din dotare deoarece protestatarii au încercat să ocupe spaţiul din faţa Guvernului şi au forţat gardurile, aruncând în acelaşi timp şi cu sticle şi alte obiecte către forţele de ordine. 36 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după incidente.

Circulaţia a fost blocată parţial în faţa Guvernului, de către protestatarii prezenţi la mitingul din Piaţa Victoriei, mulţi dintre ei încercând să pătrundă în curtea instituţiei. De asemenea, au fost şi îmbrânceli între protestatari şi jandarmi.

Circulaţia rutieră a fost restricţionată din cauza protestatarilor prezenţi în Piaţa Victoriei, mulţi dintre ei încercând să pătrundă în curtea Guvernului. De asemenea, a fost suplimentat numărul jandarmilor.

Din cauza protestelor din Piaţa Victorie, traficul a fost deviat pe Şoseaua Kiseleff, de la intersecţia cu Ion Mincu. Alte restricţii sunt: pe bulevardul Aviatorilor, Bulevardul Lascăr Catargiu de la Piaţa Romană, breteaua Iancu de Hunedoara către Piaţa Victoriei, strada Paris şi breteaua de acces către Piaţă de la intersecţia cu bulevardul Ion Mihalache, arată Brigada Rutieră.

În urma incidentelor, un jandarm are o fractură la deget, acesta fiind transportat la spital.

Şapte protestatari, prezenţi în Piaţa Victoriei, au avut nevoie de intervenţia medicilor, după ce li s-a făcut rău.

Reprezentanţii Jandarmeriei Bucureşti precizează că forţele de ordine au folosit spray-urile cu piper din dotare în momentul în care protestatarii din Piaţa Victoriei au început să arunce în agenţi cu obiecte contondente. Aceştia mai spun că nu s-a dat un ordin pentru spray-uri.

„Cei din Piaţă au forţat gardurile de protecţie instalate şi cordonul de jandarmi, s-au deplasat către sediul Guvernului, colegii mei au realizat un nou dispozitiv pe trotuarul din faţa Guvernuluu României. Circulaţia a fost blocată. Colegii mei asupra cărora s-a aruncat cu beţe de straguri, cu pietre, cu obiecte contondente au folosit spray-urile individuale pe care le au asupra lor. Nu s-a dat ordin de intervenţie cu gaze lacrimogene, fiecare a folost sprayul individual, în funcţie de situaţia în care a fost pus. Când s-a forţat gardurile, şi pentru a ieşi din situaţia de pericol, au folosit sprayurile cu piper”, a declarat Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti.

36 de persoane, printre care doi jandarmi, au avut nevoie de îngrijiri medicale după incidentele din Piaţa Victoriei, anunţă reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov. Doar două persoane au dorit transportul la spital.

Echipajele de prim ajutor au acordat îngrijiri medicale unui număr de 36 de persoane, după violenţele de la protestul din Piaţa Victoriei.

Unul dintre protestatarii ridicaţi, vineri, de jandarmi din Piaţa Victoriei avea un dispozitiv cu electroşocuri, precizează reprezentanţii Jandarmeriei Capitalei.

În jurul orei 19, Jandarmeria a pregătit mașinile cu tunuri de apă.