1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:56
No menu items!

Protest al poștașilor la Iași

spot_img
Protest al poștașilor la Iași
foto: aradon.ro

Aproximativ 120 de factori poştali din municipiul Iaşi au declanşat o grevă spontană, joi dimineaţă, acuzând managementul defectuos al Companiei Naţionale Poşta Română.

Acţiunea de protest a început la ora 8.30, la sediul Centrului de Tranzit Iaşi, situat în zona Dancu, în curtea instituţiei adunându-se aproximativ 120 de factori poştali care deservesc municipiul Iaşi.

Liderul sindicatului din cadrul Regionalei de Poştă Iaşi, Elena Bârlescu, a declarat că „angajaţii Poştei au adunat multe suferinţe în acest an şi că era de aşteptat ca nemulţumirile să izbucnească”. „Este o acţiune spontană, iar ca lider sindical m-am solidarizat cu ei. Sunt multe probleme pe care oamenii le reclamă. Picătura care a umplut paharul este intenţia de diminuare a normelor pentru factorii poştali, ceea ce echivalează cu reducerea salariilor. Protestul este îndreptat împotriva conducerii naţionale a Poştei Române, pentru că acolo se iau deciziile”, a declarat Elena Bârlescu.

Factorii poştali ieşeni au reluat lucrul în jurul orei 10.30, însă au ameninţat că vor relua acţiunile de protest în cazul în care conducerea Poştei Române nu va discuta cu reprezentanţii sindicatului.

„Există o nemulţumire în toată reţeaua. Situaţia este inflamată, pe fondul lipsei de dialog între sindicat şi conducerea naţională a companiei. Ne trezim cu tot felul de decizii, fără să existe o punte de dialog. Conducerea Poştei confundă Poşta cu propria moşie”, a afirmat liderul sindicatului din Regionala de Poştă Iaşi, Elena Bârlescu.

Conducerea Poştei Române vrea să reducă timpul de lucru cu până la patru ore şi să diminueze salariile cu 25 sau 50 la sută pentru până la 6.000 de salariaţi, aceasta fiind o formă mascată de concediere colectivă, declara, pe 15 aprilie, preşedintele Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România, Matei Brătianu.

R.D.