-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:29
No menu items!

Protest al părinţilor faţă de problema câinilor maidanezi, vineri, în Piaţa Romană

spot_img
foto: ziuaveche.ro

Comunitatea online a părinţilor a anunţat o acţiune de protest, vineri, în Piaţa Romană din Capitală, în memoria lui Ionuţ Anghel (copilul de patru ani omorât de maidanezi în București) şi a tuturor persoanelor muşcate sau atacate de câini fără stăpân. Părinții cer autorităţilor să ia măsuri imediate şi eficiente pentru asigurarea dreptului la viaţă şi siguranţă.

„Sute de părinţi şi copii vor manifesta în cadrul unui protest organizat vineri, 06 septembrie, în Piaţa Romană, începând cu ora 19.00, în memoria lui Ionuţ şi în numele tuturor celor traumatizaţi de câinii lăsaţi la voia întâmplării pe străzi. Cerem autorităţilor o soluţie demnă de o ţară europeană a anului 2013. Cerem factorilor de decizie (Guvern, Parlament, primării) să ia măsuri imediate şi eficiente pentru asigurarea dreptului la viaţă, linişte şi siguranţă! Nu vrem şi alte victime mutilate şi ucise de câini fără stăpâni. Şi noi iubim câinii, dar mai presus de câini, ne iubim copiii”, se arată într-un comunicat de presă remis, joi, de comunitatea părinților.

În același timp, comunitatea părinţilor transmite condoleanţe familiei Anghel, iar vineri, în cadrul acţiunii de protest, vor aprinde candele pentru Ionuţ (înmormântat joi) şi vor păstra un moment de reculegere în memoria lui.

Părinţii cer ferm autorităţilor să găsească o soluţie imediată care să se concretizeze în ridicarea definitivă a câinilor de pe străzi şi din parcuri.

„Vrem o lege clară, aplicabilă şi care să aibă efecte în viaţa tuturor”, se mai arată în comunicat.

Ionuţ Anghel, în vârstă de patru ani, a murit luni, 2 septembrie, după ce a fost atacat de câini maidanezi, în apropierea Parcului Tei, iar fratele acestuia, de şase ani, a reuşit să fugă şi să-şi anunţe bunica.

Lucian Mera