-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:12
No menu items!

Protejarea românilor din secuime și unirea cu Moldova, solicitate de societatea civilă

spot_img

Participanții la Universirtatea de Vară de la Izvoru Mureșului semnalează „procesul de desnaționalizare” a românilor din Covasna și Harghita

romani harghita

Participanţii la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului solicită adoptarea de urgenţă a Legii privind votul prin corespondenţă, crearea unui Minister al Românilor de Pretutindeni şi măsuri pentru protejarea românilor din Covasna şi Harghita expuşi „sistematic unui proces de deznaţionalizare”, informează Mediafax.

Într-o rezoluţie adoptată la finalul lucrărilor celei de-a XIII-a ediţii a Universităţii de Vară „România şi românii de la frontiera Uniunii Europene şi NATO” de la Izvoru Mureşului, se arată că românii din jurul frontierelor ţării şi din Balcani sunt supuşi unui proces agresiv de asimilare, unele dintre comunităţile româneşti nebeneficiind de drepturile impuse de standardele europene pentru minorităţile naţionale.

Potrivit sursei citate, pentru remedierea situaţiei sunt necesare înfiinţarea unui Minister al Românilor de Pretutindeni, „o structură unică în cadrul Guvernului, care să gestioneze relaţia cu românii de pretutindeni” şi elaborarea şi aplicarea în regim de urgenţă a unei strategii prin care comunităţilor româneşti din vecinătate şi Balcani le sunt asigurate mijloacele necesare păstrării identităţii naţionale.

De asemenea, se solicită lansarea Consiliului Consultativ al Românilor de Pretutindeni, format din reprezentanţi „activi” ai asociaţiilor româneşti din jurul frontierelor, Balcani şi Occident, identificarea mecanismelor prin care să fie aplicat principiul reciprocităţii în materie de respectarea drepturilor minorităţilor naţionale cu statele care au minorităţi pe teritoriul României, mărirea numărului de burse acordate tinerilor etnici români din ţările vecine şi Balcani şi modificarea metodologiei de selecţie a bursierilor.

Participanţii la Universitatea de Vară au cerut, totodată, facilitarea acordării cetăţeniei române pentru etnicii români din jurul frontierelor şi Balcani şi simplificarea procedurilor de redobândire a cetăţeniei române, adoptarea „în regim de urgenţă” a Legii privind votul prin corespondenţă, iar partidelor româneşti de pe cele două maluri ale Prutului le-au solicitat să semneze un „Pact pentru Reunire”, care să ducă până în 2018 la integrarea completă a Republicii Moldova cu România.

În document se precizează că este nevoie şi de un set de măsuri pentru protejarea românilor din judeţele Covasna, Harghita şi parţial Mureş, expuşi „sistematic unui proces continuu şi susţinut de deznaţionalizare”, precum şi pentru suprimarea „procesului de maghiarizare” a românilor de confesiune romano-catolică din Bacău, Iaşi şi Neamţ.

În acest sens, organizatorii Universităţii de Vară propun finanţarea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, „după aceleaşi criterii şi direct proporţional cu suma alocată de Guvern Fundaţiei «Comunitas» a maghiarilor din România”, monitorizarea procesului de maghiarizare a românilor romano-catolici din judeţele din Moldova şi sprijinirea păstrării identităţii româneşti a acestora.

În finalul documentului dat publicităţii sâmbătă, lectorii, cursanţii şi organizatorii universităţii au mai solicitat adoptarea „unei legi care să permită îndreptarea abuzurilor care au avut loc privind retrocedarea ilegală a unor proprietăţi agricole, forestiere şi imobiliare din Transilvania” şi „înfiinţarea unui Fond Suveran (pe modelul Norvegiei) care să identifice, exploateze şi să gestioneze resursele naturale ale României, în beneficiul poporului român”.

Rezoluţia adoptată la finalul ediţiei a XIII-a a Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului va fi înaintată Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului şi Parlamentului României, partidelor politice şi societăţii civile.

Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului s-a desfăşurat, de luni până sâmbătă, în judeţul Harghita, la ea participând aproximativ o sută de persoane.

Reprezentanţii românilor din Italia şi Spania, prezenţi la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului (Harghita), afirmau că sunt pregătiţi să ceară preşedintelui Klaus Iohannis dizolvarea Parlamentului, dacă nu se vor aproba votul prin corespondenţă şi votul electronic.

Andrei Tudor