-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:32
No menu items!

Prosperitatea României la nivelul ţărilor din lumea a treia

spot_img

România se află pe locul 60 din 142 de ţări, după Sri Lanka şi Mongolia, într-un top privind prosperitatea realizat de institutul independent de studii şi analize sociale Legatum din Londra.

Între ţările est-europene, România se află în urma Cehiei, plasată pe locul 28, Poloniei, pe locul 32, Ungariei plasată pe locul 39, dar şi după Bulgaria, care ocupă poziţia 48.

Pe primele cinci locuri în acest clasament se află Norvegia, Danemarca, Suedia, Australia şi Noua Zeelandă, în timp ce Statele Unite ocupă abia poziţia a 12-a, urmate în ordine de Marea Britanie şi Germania. Franţa se află pe locul 21, iar Spania pe 23.

România a obţinut cea mai bună poziţie la capitolul siguranţă şi securitate (47), urmat de domeniile educaţie şi antreprenoriat, ambele pe locul 49.

Cea mai slabă poziţie, respectiv 113, a fost înregistrată de România în cazul capitalului social.

România s-a plasat pe locul 94 în privinţa economiei, pe 71 în domeniul guvernanţei, pe 64 în cel al sănătăţii şi abia pe locul 81 în cazul libertăţii personale.

În urma României s-au plasat state precum Rusia (66) şi Ucraina (71).

Institutul a inclus în acest an în clasament încă 32 de ţări, astfel că numărul total al statelor evaluate a ajuns la 142. Studiul acoperă 96% din populaţia lumii, în încercarea de a evalua sănătatea economică a unei naţiuni dincolo de indicatori precum Produsul Intern Brut.

La realizarea clasamentului a fost calculat un indice care a luat în considerare factorii economie, antreprenoriat şi oportunităţi, guvernanţă, educaţie, sănătate, siguranţă şi securitate, libertate personală şi capitalul social.