-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:27
No menu items!

Propunerea președintelui Germaniei care a stârnit furie: toți oamenii să facă un an de muncă în folosul comunității

spot_img

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a pledat din nou în favoarea ideii unui an obligatoriu de muncă în folosul comunităţii, în pofida criticilor pe care propunerea sa le-a generat.

„Avem nevoie de noi modele în care să putem aduce tineri şi bătrâni în dialog şi să exersăm convingerea că trebuie să fim prezenţi şi pentru ceilalţi”, a spus Steinmeier pentru postul de stat ARD.

Propunerea a fost determinată de îngrijorarea sa că societatea are nevoie de un sentiment reînnoit al coeziunii, a explicat preşedintele german.

„Rămân la convingerea mea: va fi dificil dacă nu ne creăm oportunităţi de a practica simţul comunităţii”, a spus el, potrivit Agerpres.

În această vară preşedintele Steinmeier a iniţiat o dezbatere despre un an obligatoriu de serviciu în folosul comunităţii, propunere care a stârnit multe critici.

Tinerii, în special, resping caracterul său obligatoriu, relarează agenția dpa. De la început i-a fost clar că „aceasta nu este o idee care se va lansa de la sine”, a recunoscut preşedintele german. În ceea ce priveşte criticile din partea tinerilor, el a subliniat:

„În mod deliberat nu am propus-o doar tinerilor”. În opinia lui Steinmeier, nu este obligatoriu nici ca perioada de serviciu să fie de un an. Singurul lucru care este important ca „toţi să facă o dată în viaţă lor ceva pentru alţi oameni care le sunt străini”.

Acest lucru se aplică şi persoanelor în vârstă, a spus preşedintele, adăugând că este deschis la sugestii alternative.

„Dacă există idei mai bune decât cele ale perioadei obligatorii, sunt bucuros să le discut. Singurul lucru pe care nu îl vreau este ca această dezbatere să se încheie din nou fără să se întâmple nimic”, a spus el.

D.Constantin