-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:09
No menu items!

Proprietar al unui arhipelag din Bahamas, magicianul David Copperfield revine pe scenă

spot_img
foto: vulture.com

Celebrul iluzionist David Copperfield va reveni pe scenă după mai mulţi ani de absenţă în care a acumulat o avere impresionantă, care include un lanţ de 11 insule tropicale, transmite dailymail.co.uk.

Renumitul magician, care se retrăsese din viaţa publică în ultimii ani, a semnat de curând un contract pe trei ani pentru un nou show la celebrul Cazinou „MGM Grand” din Las Vegas (SUA). În plus, o sală de spectacole din acelaşi oraş american va purta numele său.

În ultimii ani, Copperfield a investit masiv în domeniul imobiliar, fiind proprietarul unui arhipelag format din 11 insule, în Bahamas, o zonă transformată într-o staţiune exclusivistă în Caraibe.

„Experienţa insulelor reprezintă o creaţie a fiecărui loc minunat pe care l-am coroborat cu imaginaţia folosită în activitatea mea pe scenă”, a declarat David Copperfield într-un interviu acordat recent revistei Forbes. „Personalităţi ale căror imagini apar pe coperta revistei dumneavoastră vin să viziteze staţiunea mea”, a explicat în acelaşi interviu iluzionistul, care a plătit 55 de milioane de dolari (42 de milioane de euro) pentru insule şi a investit încă 35 de milioane de dolari (26 de milioane de euro) în renovări. Staţiunea a fost vizitată, printre alţii, de celebrităţi precum Oprah Winfrey, John Travolta şi Sergey Brin.

Staţiunea se laudă cu papagali-macaw dresaţi să adune deşeurile rămase pe plaje, cu un cinematograf care „apare în mod magic” pe plajă şi cu un joc inspirat din filmele cu James Bond.

Numită „Insula Golful Copperfield”, stațiunea magicianului are tarife care ajung la 37.500 de dolari (28.500 de euro) pe noapte. În afară de staţiunea din Bahamas, Copperfield deţine şi o clădire de patru etaje în Manhattan (New York), în apropiere de Central Park.

Copperfield locuieşte în Las Vegas împreună cu logodnica sa, fotomodelul Chloe Gosselin, cu care are o fetiţă în vârstă de trei ani.

În vârstă de 56 de ani, David Copperfield a devenit celebru pentru numerele de magie elaborate pe care le face. Astfel, printre altele, el a reuşit să „treacă” prin Marele Zid Chinezesc şi a făcut să „dispară” Statuia Libertăţii.

E.T.