-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:23
No menu items!

Proiectul „Roșia Montană”. Două săptămâni de proteste, peste 10.000 de oameni în stradă doar în București

spot_img
foto: opiniatimisoarei.ro

Duminică seara, peste 10.000 de oameni, unii dintre ei localnici din Roșia Montană, au marcat – printr-un marș care a durat mai bine de patru ore și a blocat din nou traficul în centrul Capitalei – a 15-a zi de proteste față de exploatarea aurului folosind tehnologia pe bază de cianuri.

Manifestanţii au continuat să protesteze la Universitate, locul în care de 15 zile se adună să ceară retragerea proiectului de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, anularea contractului cu Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), interzicerea exploatărilor cu cianuri în România, introducerea zonei Roşia Montană în patrimoniul UNESCO şi demiterea celor patru iniţiatori ai proiectului de lege: miniştrii Dan Şova, Rovana Plumb și Daniel Barbu şi directorul ANRM Gheorghe Duţu.

Manifestanţii care au continuat protestul la Universitate au scandat, ca şi în serile precedente, „Uniţi, salvăm Roşia Montană!”, au făcut zgomot cu peturi umplute cu pietricele pe care le-au lovit între ele sau de asfalt, au cântat, iar unii au încins o horă, având la gât steaguri tricolore.

Proteste similare au avut loc duminică și în alte oraşe din ţară, printre care Alba-Iulia, Cluj-Napoca, Iaşi, Craiova, Suceava, Buzău, Constanţa, Timişoara, Sibiu, Târgu Mureş şi Braşov. De asemenea, au fost anunţate proteste şi la Budapesta, Londra, New York, Berlin, Amsterdam, Milano, Praga, Paris, Toronto, Viena, Barcelona.

Tot duminică seara, minerii de la Roșia Montană, blocați în subteran de cinci zile, au renunțat la protest după aproximativ o oră de discuții cu premierul Victor Ponta care a coborât la ei.

„Le-am promis că se face comisie şi aducem aici comisia, să se decidă aici”, a afirmat premierul Victor Ponta, la ieşirea din galerie.

Totodată, primul-ministru a declarat că nimeni nu se poate antepronunţa în privinţa situaţiei minerilor de la Roşia Montană, pentru că nu ştie „ce viaţă au oamenii aceştia”. Premierul i-a trimis pe mineri acasă, „la neveste şi copii”, deoarece luni începe şcoala, iar micuţii „trebuie să meargă cu taţii lor la şcoală”.

„Eu le-am promis că o să facem comisia şi o să-i aducem pe toţi din comisie aici să vorbească cu ei. Şi să vadă aici, să se decidă dacă susţin sau nu proiectul, dar nimeni nu are voie, când nu ştie ce viaţă au oamenii ăştia, să zică <<Nu>>. Trebuie să-i aducem aici, le-am promis şi o să mă ţin de cuvânt. (…)Le-am promis că ne întoarcem aici cu comisia specială şi că fiecare parlamentar îi va asculta şi pe ei. Să ne gândim că oamenii ăştia au dreptul la viaţă”, a afirmat Victor Ponta la ieşirea din mina de la Roşia Montană.

Mâine începe şcoala şi copiii lor trebuie să meargă cu taţii la şcoală”, a mai susţinut premierul, explicând de ce a venit, duminică, la Roşia Montană pentru a discuta cu minerii.

Comisia parlamentară specială pentru Legea privind Roşia Montană urmează să fie constituită cel mai devreme marți.

R.D.