1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:10
No menu items!

Proiectul privind Roșia Montană a fost dat publicității DOCUMENT

spot_img

Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiții Străine a postat pe site proiectul de lege privind exploatarea auriferă de la Roșia Montană. Guvernul Ponta a decis majorarea redevenței de la 4% la 6% pentru exploatarea de la Roșia Montană, s-a instituit posibilitatea plății redevenței în natură și proiectul minier devine lucrare de interes național deosebit. De asemenea, în acordul de implementare a proiectului se estimează că beneficiul direct care ar rezulta pentru România din această exploatare este de aproximativ 5,2 miliarde de dolari.

CITEȘTE AICI PROIECTUL LEGII PRIVIND ROȘIA MONTANĂ

Acordul privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia-Montană prevede majorarea participației statului cu încă 5,69%, la 25% din acţiuni. Documentul postat pe site-ul DPIIS prevede angajamente din partea investitorului privat cu privire la efectuarea unei investiții de 100 milioane de dolari pentru proiecte de conservare, amenajare şi revitalizare a patrimoniului cultural.

Totodată, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice este mandatat să iniţieze hotărâri de Guvern pentru scoaterea definitivă din fondul forestier naţional, în condiţiile legii, a unor suprafeţe de până la 255 hectare de teren forestier din cadrul perimetrului minier Roşia Montană, în termen de 30 de zile de la data depunerii documentaţiei întocmite conform legii de către titularul licenţei de exploatare.

Demararea propriu-zisă a exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia

Montană ar urma să înceapă în noiembrie 2016, dacă Planul Ubanistic Zonal va fi aprobat până la sfârșitul acestui an.

În acord se estimează că proiectul Roșia Montană va genera pentru stat venituri de aproximativ 2,3 miliarde dolari și un efect direct în economia României de aproximativ 2,9 miliarde dolari, la un preț de referință de 1.200 dolari/uncie (lingouri tezaurizabile).

Andrei Tudor