-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:52
No menu items!

Proiectul autostrăzii Orăștie-Sibiu, al italienilor de la Salini Impregilo, ajunge la DNA

spot_img

Corpul de control al ministrului Transporturilor a trimis la DNA raportul privind neregulile de la CNADNR privind proiectul autostrăzii Orăştie-Sibiu.

Corpul de Control au suspiciuni de natură penală în legătură cu nerespectarea de către proiectant, constructor, diriginte de şantier a prevederilor legale, precum şi cu privire la modul în care a acţionat conducerea CNADNR în derularea contractelor. De altfel, directorului CNADNR, Narcis Neaga, i s-a cerut să facă „o analiză serioasă a întregii activităţi” a companiei.

Referitor la contractul OrăştieSibiu, Corpul de Control a constatat că:

– S-au înregistrat mari întârzieri încă din faza de proiectare, acestea perpetuându-se şi în faza de construcţie, de menţionat că nici în prezent Antreprenorul nu a transmis documentaţiile necesare obţinerii autorizaţiei de construire pentru terenurile suplimentare;

– Antreprenorul a solicitat o majorare de 30% din valoarea de contract pentru soluţiile tehnice în zonele cu instabilitate a terenului. CNADNR a comunicat Antreprenorului că nu sunt îndeplinite condiţiile de imprevizibilitate. Studiul de fezabilitate arată că în zonă sunt alunecări de teren şi recomandă studii geo aprofundate, acest aspect fiind inclus în disputele dintre părţi;

– Având în vedere întârzierile, precum şi nerespectările clauzelor contractuale, CNADNR a formulat un număr de 10 revendicări către Antreprenor, parte din ele au fost soluţionate, parte nu

– Pe parcursul derulării lucrărilor au fost emise 275 rapoarte de neconformitate, care au constatat: neconformitatea materialelor utilizate sau neaprobarea acestora de către Beneficiar, nerespectarea de către Antreprenor a prevederilor Contractului şi ale Caietului de sarcini, nerespectarea de către Antreprenor a proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie, nerespectarea de către Antreprenor a prevederilor legii nr. 10/1995 privind calitatea construcţiei;

– Atât inginerul FIDIC Consitrans, cât şi inginerul FIDIC DRDP Braşov nu şi-au îndeplinit corespunzător obligaţiile prevăzute de serviciile de supervizare;

– La începutul anului 2014 a fost întocmit un document de reziliere a contractului de proiectare şi execuţie a lotului 3 al autostrăzii Sibiu Orăştie, dar el nu a fost promovat oficial şi nu a produs efecte, cu toate că se fundamenta oportunitatea rezilierii contractului. Astfel, măsura nu a condus la remedierea deficienţelor;

– Beneficiarul a dispus realizarea unei expertize tehnice în vederea rezolvării litigiilor cu privire la calitatea lucrărilor executate. A aprobat, însă, şi continuarea lucrărilor, prin aprobarea recomandărilor expertului tehnic emise pentru un număr de doar 19 RNC-uri.

Cu toate neregulile, CNADNR a plătit Constructorului 94,32% din contract. În loc să fie preluată doar partea bună din lucrare, compania a preluat întreg obiectul contractului.

Potrivit Ministerului Transporturilor, antreprenorul va proiecta, executa şi termina lucrările în conformitate cu prevederile contractului şi va remedia orice defecţiuni ale lucrărilor.

Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a anunţat, luni, că a făcut plângere penală, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, împotriva Salini Impregilo, constructorul italian al lotului trei al autostrăzii Orăştie – Sibiu, unde o porţiune de 200 metri trebuie demolată şi reconstruită.

Administratorul reţelei de drumuri s-a constituit şi parte civilă cu prejudiciul care urmează să fie stabilit, având în vedere că valoarea contractului a fost de 604,79 milioane lei, fără TVA, din care 85% fonduri de coeziune de la UE şi 15% fonduri de la bugetul de stat.

Primele două loturi ale autostrăzii Orăştie – Sibiu, cu o lungime de circa 44 km, au fost deschise traficului în 2013, iar loturile 3 şi 4 în 2014.