-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:15
No menu items!

Proiectul anti-LGBT din Ungaria, propus și în România. Un deputat UDMR anunță că va depune în Parlament un proiect similar

spot_img

Deputatul Zakarias Zoltan, liderul Partidului Popular Maghiar din Transilvania, va depune în România un proiect similar cu cel al lui Viktor Orban, în Ungaria, care a atras numeroase critici aduse din partea celorlalte state membre ale Uniunii Europene și pe care Ursula von der Leyen l-a catalogat drept o „ruşine”. Deputatul spune că proiectul de lege care are în vedere „protecția copiilor”.

Proiectul din Ungaria, inițiat de Fidesz – partidul premierului Viktor Orban, interzice diseminarea a ceea ce a numit conţinuturi care promovează schimbările de sex sau homosexualitatea în şcoli.

Maghiarii acuză oficialii UE că închid ochii la dublul standard cu care sunt tratați 50 de milioane de minoritari din Europa, dar apără drepturile LGBTQ.

Ungaria a adoptat la 15 iunie o lege care interzice ‘reprezentarea sau promovarea’ în rândul minorilor a homosexualităţii sau a schimbării de sex, legea intrată în vigoare la începutul lui iulie fiind calificată de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, drept o „ruşine” şi descrisă drept „un atac la adresa democraţiei, a statului de drept şi a drepturilor fundamentale”, într-o rezoluţie a Parlamentului European. La 15 iulie, Comisia Europeană a anunţat că a declanşat o procedură de infringement împotriva Ungariei în legătură cu această lege.