7.8 C
București
joi, 19 decembrie 2024 - 20:17
No menu items!

Proiectele privind amnistierea pensionarilor şi a mamelor, adoptate de Senat. UPDATE

spot_img

Guvernul a aprobat, în 19 august, proiectele de lege privind amnistierea pensionarilor şi a mamelor care au primit sume necuvenite din vina funcţionarilor

mama_copil

> UPDATE

Plenul Senatului a adoptat, luni, proiectul privind amnistierea pensionarilor și a mamelor care au primit sume necuvenite din vina funcţionarilor.

Cele două proiectele privind amnistierea pensionarilor şi a mamelor care au primit sume necuvenite din vina funcţionarilor ar urma să fie dezbătute luni de Senat, a declarat vicepreședintele Senatului, Cristian Dumitrescu.

Pentru astăzi şi mâine am stabilit ordinea de zi, a fost aprobată, nu sunt lucruri extrem de deosebite, sunt însă lucruri extrem de importante. Sunt restanţele pe care le-am avut din sesiunea extraordinară, când n-am mai reuşit să trecem de proiectul de lege cu privire la reducerea CAS trimis la reexaminare de preşedinte, celelalte trei solicitări care au legătură cu pensionarii şi cu mămicile. Le vom discuta astăzi, şi cele care sunt de natură organică le vom vota mâine (marţi n.r.).

Cristian Dumitrescu
vicepreședintele Senatului

Guvernul a aprobat, în 19 august, proiectele de lege privind amnistierea pensionarilor şi a mamelor care au primit sume necuvenite din vina funcţionarilor.

Potrivit proiectului de lege, doar mamele care au primit indemnizaţii pentru creşterea copilului calculate greşit vor fi amnistiate, nu şi cele care au folosit documente eliberate cu nerespectarea legii sau care au declarat lucruri neconforme realităţii.

D.M.