-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:08
No menu items!

Proiect de lege: Scutirea de la impozitul auto pentru revoluţionari

spot_img

Un proiect de lege, iniţiat de deputatul PNL Florin Roman, depus la Parlament, propune ca persoanele care au titlul de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 să fie scutite de la plata impozitului pentru un autoturism.

Propunere legislativă modifică şi completează în acest sens articolul 469 din Legea 227/2015 – Codul fiscal.

Potrivit proiectului, nu se datorează impozitul pe mijloacele de transport pentru „mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului”.

„În anul 2022, fără niciun fel de anunţ sau notificare din partea autorităţilor publice locale, beneficiarii scutirii de la plata impozitului pentru auto pe Legea 341/2004, conform prevederilor Codului fiscal, s-au văzut în situaţia de a fi obligaţi să plătească aceste taxe. Astfel, prin prezenta propunere legislativă dorim corectarea unei nedreptăţi faţă de această categorie specială a revoluţionarilor anticomunişti”, se precizează în expunerea de motive a proiectului.

Iniţiatorul menţionează că, potrivit prevederilor din Codul fiscal, rămâne la latitudinea administraţiilor publice locale dacă vor să acorde sau nu această facilitate care este prevăzută în Legea 341/2004 a recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni – august 1977, iar, în urma mai multor sesizări, se constată că este o aplicare neunitară a prevederilor legii, „adică unii beneficiază de această scutire, iar alţii nu”.

„Menţionăm faptul că, în conformitate cu prevederile Codului fiscal, revoluţionarii au fost scutiţi, începând cu Legea 42/1990, pentru cinstirea eroilor martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, şi ulterior, după abrogarea acesteia, conform Legii 341/2004, până în anul 2021, această măsură reprezentând o formă de recompensă pentru sacrificiile acestora din zilele Revoluţiei din decembrie 1989”, a mai arătat acesta.

El a mai menţionat că „o astfel de măsură nu a prejudiciat şi nici nu va prejudicia bugetul autorităţilor locale”, iar impactul financiar ar fi unul nesemnificativ.

„Prin intermediul acestei propuneri legislative se doreşte o repunere în drepturile câştigate de beneficiarii Legii 341/2004 în sensul scutirii de la plata impozitului pentru un autoturism”, se mai arată în expunerea de motive a proiectului.

Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

                                                                                                                   Adina Silav