PSD, ALDE și Pro România, partide care dețin majoritatea în Parlament, au inițiat o propunere legislativă ce prevede anularea amenzilor date românilor în perioada stării de urgență și returnarea banilor celor care au plătit deja sancțiunile aplicate de autorități.
Potrivit proiectului de act normativ, se declară nule toate procesele-verbale de contravenție emise în baza articolului 28 din ordonanța de urgență 1 din 1999, adică acele amenzi uriașe, cuprinse între 2.000 și 20.000 de lei, declarate neconstituționale de către CCR săptămâna trecută.
De asemenea, proiectul vizează și returnarea integrală, la cerere, sumelor achitate de contravenineți, iar cei care nu au plătit încă amenzile primite nu vor mai fi obligați să o facă.
Totuși, inițiativa legislativă prevede că rămân valabile amenzile date pentru încălcarea măsurilor de izolare la domiciliu și carantină, precum și cele aplicate pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
Propunerea legislativă a fost făcută publică pe Facebook de liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, care și-a motivat demersul pe baza deciziei CCR de săptămâna trecută, care a declarat neconstituțională OUG 34/2020, prin care a fost modificată OUG 1/1999, în sensul majorării limitelor amenzilor în perioada stării de urgență de la 100 la 5.000 de lei, cât erau în trecut, la un cuantum cuprins între 2.000 și 20.000 de lei.
”Pentru a nu bloca instanțele de judecată, dar și pentru a veni în sprijinul românilor care au fost amendați în mod abuziv, am înaintat spre consultare și altor partide parlamentare proiectul de lege conceput de specialiștii ALDE, PSD și Pro România, proiect care prevede anularea amenzilor date de către autorități în baza ordonanțelor militare. Cred că putem profita de timpul pe care îl avem până la momentul în care Curtea Constituțională va da motivarea deciziei prin care a desființat aceste amenzi pentru a face o dezbatere în societate pe această temă. Nu e un proiect care îi penalizează pe cei care au respectat legea și au stat în case, așa cum propaganda guvernamentală a încercat să spună”, a scris Tăriceanu pe Facebook.