-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:09
No menu items!

Proiect de lege: Alocaţia pentru copii în cuantum de 10-30% din salariul minim pe ţară

spot_img

Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii ar putea ajunge la 10, 20 sau 30% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată, potrivit unei iniţiative legislative depuse la Senat de un grup de deputaţi.

Potrivit proiectului, alocaţia pentru copiii cu vârsta până la 2 ani (sau până la 3 ani, în cazul celor cu handicap) ar putea ajunge la 20% din salariul minim.

Pentru minorii între 2 şi 18 ani, valoarea propusă este de 10% din salariul minim sau 30% în cazul celor cu handicap.

În cazul în care va fi adoptată, legea ar urma să se aplice de la 1 ianuarie 2017.

”Niciun efort bugetar nu este prea mare pentru asigurarea unei relansări demografice a ţării noastre. Nevoile crescânde pentru educaţia noii generaţii, în contextul în care sumele alocate sunt foarte mici, coroborate cu venitul familiei, de multe ori unul scăzut, conduce în mod cert la o pauperizare a societăţii şi, mai grav, la declinul demografic. Corelarea cuantumului alocaţiei cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, având drept sursă de finanţare bugetul asigurărilor sociale de stat, ar conduce, în opinia noastră, la o revigorare a demografiei româneşti”, susţin iniţiatorii în expunerea de motive.

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi majorat de la 1.050 de lei la 1.250 lei lunar începând cu 1 mai 2016.

Parlamentarii se întrec în a depune la Parlament proiecte de lege electorale cu impact asupra bugetului de stat, opt iniţiative fiind înregistrate chiar în ziua în care ministrul Finanţelor avertiza că implementarea acestui tip de măsuri înseamnă creşterea unor taxe sau reducerea unor investiţii.

”Implementarea oricăror măsuri care costă, care au impact bugetar, trebuie să fie compensate de alte măsuri de reducere a altor cheltuieli sau de creştere a unor venituri”, a declarat ministrul de Finanţe, Anca Dragu, marţi, la Palatul Parlamentului. Ministrul a mai spus că există deja unele constrângeri bugetare generate de aplicarea noului Cod fiscal, măsurile de relaxare fiscală pentru anul următor, lucru care „îngustează spaţiul bugetar”.

Guvernul este îngrijorat cu privire la iniţiativele parlamentarilor care presupun modificări bugetare, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu. ”Să nu uităm orizontul fiscal bugetar extrem de strâns în care ne desfăşurăm activitatea. Suntem pe un deficit asumat la limita a 3%, iar impactul financiar bugetar sperăm să nu fie perturbat şi de alte iniţiative care vin din Parlament”, a subliniat Suciu.