„Mergi la cer şi Te aşează // Lângă Tatăl Creator // Tu ce laşi în lume pace // Iisuse Salvator”.
„În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti,
Plecăciunea Ta cea multă preamărind..”
„Iar acestea s-au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui!”(Ioan 20, 31).
Numită în spiritualitatea creştină şi Vinerea Patimilor sau Vinerea neagră. Este o zi în care retrăim cu tristeţe evenimentele tragice prin care a trecut Domnul Iisus Hristos spre mântuirea noastră, a oamenilor. Sfintele Evanghelii ne transmit peste timp mesajul Iubirii lui Dumnezeu. O iubire divină, până la sacrificiul suprem… Jertfa mântuitoare, jertfa care ne-a salvat din moarte şi păcat… Oricât am spune despre această, cuvintele sunt prea neputincioase ca să exprime miracolul mântuirii noastre. Al operei Iubirii divine.
An de an îl conducem în chip spiritual pe Mântuitorul cel răstignit, spre mormânt. Spre mormântul Învierii, al mântuirii noastre. An de an îl prohodim prin cântări şi rugăciuni, arătându-ne recunoştinţa faţă de sacrificiul Domnului. Recunoscând ca pentru păcatele noastre El a murit pe Cruce, luând asupra Sa păcatele tuturor. Murind pentru noi şi în locul nostru. Cel fără de păcat S-a jertfit pe Sine ca un miel nevinovat şi prin moartea Lui noi toţi am murit, la fel cum prin Învierea Lui, noi toţi vom învia.
De sute de ani, versurile slujbei Prohodului, cântate cu glas domol în biserici, ne readuc în suflete tristeţea faţă de moartea Mântuitorului şi momentele tragice de acum 2000 de ani. Ca şi suferinţa cumplită a Maicii Sfinte, a Apostolilor, a Mironosiţelor şi a celor care L-au urmat pe Domnul pe ultimul Său drum spre Golgota. E o tristeţe copleşitoare, dar din care transpare o raza de speranţa, o raza de lumină, căci peste numai trei zile mormântul – ca locaş al morţii – avea să irumpă de lumină. Lumina Învierii luminează tuturor!
Cuvintele Prohodului sunt simple, dar pline de sensibilitate. Din ele transpar atâtea stări sufleteşti, atâtea emoţii sfinte. Se cade să ne amintim fie şi numai câteva dintre ele:
Starea I : În mormânt, Viaţă // Pus ai fost, Hristoase //Şi cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut // Şi viaţă lumii Tu ai izvorât.
Te mărim, pe Tine // Iisuse Doamne // Şi-ngroparea îţi cinstim şi patimile // Că din sticăciune Tu ne-ai izbavit!
Din stricare, Doamne // Viaţa mea o ridici // Căci murind acum, la cei morţi Tu Te-ai coborât // Şi-ale iadului zăvoare le-ai zdrobit.
Răstignit pe Cruce // Ai chemat pe oameni //Iar curată coasta Ta împungându-se // Tuturor iertare dai, Iisuse al meu!
Starea a II-a : Cuvine-se, dar // Să cădem la Tine Ziditorul // Cela ce pe Cruce mâinile Ţi-ai întins // Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.
Somn învietor // În mormânt dormind, Hristoase Doamne // Din cel greu somn al păcatului Tu ai sculat // Întreg neamul omenesc cel păcătos.
Sub pământ apui // Cel ce eşti Luceafăr al dreptăţii // Şi pe morţi i-ai ridicat, ca dintr-un somn greu // Alungând din iad tot întunericul.
Doamne, Maica Ta // Pironit văzându-Te pe Cruce // De amară întristare, sufletul ei // S-a pătruns de cuie şi de sabie.
Soare luminos // După noapte străluceşte, Doamne // Iar Tu, după moartea Ta, străluceşti mai mult // Înviind din groapă ca un Dumnezeu.
Toţi cei credincioşi // Cu-ngroparea Ta scăpaţi de moarte // Îţi cinstim, Hristoase-al nostru, cu laude // Răstignirea şi-ngroparea Ta acum!
Starea a III-a : Neamurile toate // Lauda-ngropării // Ţi-aduc Hristoase al meu!
Slavă Ţie Doamne // Cel ce dai viaţă // Şi-n iad, puternic, cobori.
„Primăvară dulce // Fiul meu prea dulce // Frumuseţea unde Ţi-a apus?”
„Nu mai plânge Maică // Pe Adam şi Eva // Ca să-i slobod eu sufăr”.
Pace în Biserici // Lumii mântuire // Prin Învierea-Ţi dă-ne!
O, Treime Sfântă // Tată, Fiu şi Duh Sfânt // Lumea o mântuieşte.
La înconjurarea bisericii de către preoţi şi credincioşi, se cântă: „Mergi la cer şi Te aşează // Lângă Tatăl Creator // Tu ce laşi în lume pace // Iisuse Salvator”. Este o ceremonie emoţionantă, care ne transpune în mod real în atmosfera tragicelor evenimente mântuitoare de acum 2000 de ani.
Ziua Sâmbetei celei mari, Mântuitorul a petrecut-o în mormânt. Pentru poporul evreu era sărbătoarea Paştelui. Amintirea trecerii prin Marea Roşie în timpul profetului Moise. Iisus Domnul ne pregătea o altă „trecere”. Trecerea „ de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer”.
Iisus Hristos – Paştele mântuitoare!