Strategia-fanion a candidatului Călin Georgescu nu este concepută de el, ci a fost elaborată cu aportul categoric al unor instituții internaționale precum Organizația pentru Alimentație și Agricultură din cadrul ONU. Ideile asumate de Georgescu sunt dezvoltate și promovate de grupările catalogate drept „progresiste”, cu care Georgescu este în contradicție ideologică.
Programul propus de Călin Georgescu pentru România nu este un concept care-i aparține și nici nu a fost elaborat ținând cont de particularitățile socio-economice ale țării noastre. ”Hrană Apă Energie” este o axă de dezvoltare durabilă dezvoltată de un grup extins de instituții mondiale, cu aportul unor specialiștii din domenii complementare. Cele mai importante borne din perfecționarea acestui concept au avut loc, spre exemplu, în cadrul Organizației pentru Alimentație și Agricultură (FAO) din cadrul ONU, precum și la Forumul Economic Mondial care are loc anual la Davos (Elveția).
Programul „Hrană Apă Energie” se referă la relația interconectată și de interdependență dintre cele trei resurse vitale: alimente, apă și energie. Înțelegerea și gestionarea acestui nexus (așa cum este el numit de instituțiile globale care-l promovează) este esențială pentru dezvoltarea durabilă, deoarece cererea pentru aceste resurse este copleșită de creșterea populației, urbanizării, schimbărilor climatice și dezvoltării economice.
Totuși, deși unul dintre principalii piloni pe care a fost dezvoltat acest concept este combaterea încălzirii globale, Călin Georgescu a declarat în repetate rânduri că nu crede în schimbările climatice. Cu toate acestea, el propune României o strategie economică care combate acest fenomen.
Apoi, deși conceputul „Hrană Apă Aer” mizează tocmai pe economie circulară și cooperare internațională, formula propusă de Georgescu propune „revenirea la suveranism”, noțiune care lipsește complet din forma inițială a acestui program.
Principalele interconexiuni din strategia „Hrană Apă Energie”:
– Apă pentru energie: Apa este necesară pentru producția de energie (de exemplu, răcirea în centralele electrice, hidroenergia, producția de biocombustibili).
– Energie pentru apă: Energia este necesară pentru extragerea, tratarea, distribuirea și desalinizarea apei, precum și pentru tratarea apelor reziduale.
– Apă și energie pentru alimente: Agricultura este cel mai mare consumator de apă, iar energia este esențială pentru irigații, producția de îngrășăminte și prelucrarea alimentelor.
Sinergii:
– Creșterea producției de energie poate solicita resursele de apă (de exemplu, apa utilizată pentru fracturare hidraulică sau pentru irigarea culturilor de biocombustibili).
– Extinderea irigațiilor pentru agricultură crește cererea de apă, având un impact asupra consumului de energie.
– Sursele de energie regenerabilă, cum ar fi energia solară și eoliană, pot reduce consumul de apă în comparație cu combustibilii fosili.
Provocări:
– Cererea crescândă pentru fiecare resursă poate duce la penurie.
– Schimbările climatice: Modifică disponibilitatea apei, afectează randamentele agricole și perturbă sistemele energetice.
– Politici și guvernanță: Gestionarea conexiunii necesită politici integrate care să echilibreze nevoile concurente.
Oportunități:
– Îmbunătățirea eficienței: Adoptarea de tehnologii precum irigarea prin picurare sau pompe de apă eficiente din punct de vedere energetic.
– Energie regenerabilă: Reducerea dependenței de combustibilii fosili mari consumatori de apă.
– Planificare integrată: Promovarea colaborării intersectoriale pentru gestionarea durabilă a resurselor.
Cele mai importante momente în dezvoltarea conceputului „Hrană Apă Aer”
Strategia „Hrană Apă Aer” nu are un singur inventator, ci a evoluat în urma eforturilor multidisciplinare de a înțelege interconectarea sistemelor de resurse naturale. Conceptul a devenit proeminent datorită activității diferitelor organizații internaționale, cercetători și factori de decizie politică.
- 1970-1980: Primele discuții despre interdependențele resurselor naturale au apărut în timpul crizei energetice mondiale, subliniind legăturile dintre apă și energie. Cercetătorii și ecologiștii au început să sublinieze necesitatea gestionării integrate a resurselor.
- 2008: Termenul „nexus” a devenit larg recunoscut după ce Forumul Economic Mondial (WEF) a subliniat provocările interconectate ale securității alimentare, a apei și a energiei. Participanții la reuniune au subliniat faptul că abordarea acestor probleme în mod independent ar putea conduce la consecințe neintenționate în alte sectoare.
- 2011: Conferința Bonn 2011 privind „Legătura dintre apă, energie și securitatea alimentară” a fost un punct de cotitură important. Organizat de guvernul federal german, acest eveniment a atras atenția la nivel mondial asupra abordării nexusului, promovând gestionarea integrată a resurselor.
- Națiunile Unite: Diverse agenții ale ONU, inclusiv Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO) și Comisia Economică a Națiunilor Unite pentru Europa (UNECE), au jucat un rol crucial în dezvoltarea și popularizarea conceptului, legându-l de Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (SDG).
Cercetători din domenii precum ecologia sistemelor, economia resurselor și științele mediului au contribuit cu cadre teoretice și studii de caz care au demonstrat modul complex în care interacționează sistemele alimentare, de apă și energetice.
Pe scurt, „hrană-apă-energie” este un concept colectiv care a apărut din necesitatea unor abordări holistice ale gestionării resurselor. Acesta a fost popularizat prin discuții politice și cercetări la nivel mondial ca răspuns la provocările din ce în ce mai mari legate de durabilitate.
Prima carte care abordează în mod specific conceptul „Apă-Energie-Hrană” este în general considerată a fi:
„The Water-Energy-Food Nexus: A New Approach in Support of Food Security and Sustainable Agriculture”, publicată în 2014 de Jeremy Alloucge, Carl Middleton și Dipak Gyawali. Această carte este una dintre primele lucrări cuprinzătoare care explorează relațiile interconectate dintre apă, energie și alimente. Ea oferă o examinare critică a abordării nexus, subliniind atât beneficiile potențiale, cât și limitările acesteia, cu studii de caz din diferite regiuni.
Deși termenul „nexus” nu a fost utilizat pe scară largă decât mai târziu, mai multe cărți au abordat teme conexe interconectate, precum „Limitele creșterii” (publicată în 1972 de Donella Meadows, Dennis Meadows și Jørgen Randers) și „Legătura apă-energie” (publicată în 2007 de Michael E. Webber).
De ce le place globaliștilor conceptul „Hrană Apă Energie”
Conceptul „Hrană Apă Energie” este pe placul globaliștilor și progresiștilor, deoarece se aliniază principiilor lor fundamentale de sustenabilitate, echitate și guvernanță globală interconectată.
Progresiștii pledează pentru dezvoltarea durabilă, concentrându-se pe soluții pe termen lung care abordează provocările de mediu. „Hrană Apă Energie” promovează gestionarea integrată a resurselor mai degrabă decât abordările izolate.
Globaliștii favorizează cooperarea internațională pentru rezolvarea problemelor transfrontaliere precum schimbările climatice și sarcina resurselor. „Hrană Apă Energie” recunoaște că sistemele alimentare, de apă și energetice sunt interconectate la nivel global și necesită politici coordonate.
În plus, strategia promovează și egalitatea de șanse și justiția socială, alte două deziderate prioritare pentru globaliști și progresiști. Abordarea disparităților de acces la resurse este esențială. „Apă Hrană Energie” subliniază necesitatea unei distribuiri echitabile a resurselor, în special în comunitățile vulnerabile, în concordanță cu obiectivele progresiste de justiție socială și reducere a sărăciei.
Totodată, prin evidențierea provocărilor comune cu care se confruntă națiunile, „Hrană Apă Aer” încurajează o alocare echitabilă a resurselor globale, sprijinind agendele de dezvoltare globală precum Obiectivele de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite.
Unul dintre cei mai importanți piloni ai strategiei este însă combaterea încălzirii globale.
„Hrană Apă energie” are la bază teza că abordarea impactului schimbărilor climatice asupra sistemelor alimentare, de apă și energetice este esențială. Abordările integrate sunt considerate necesare pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și pentru adaptarea la schimbările climatice.
Totodată, strategia sprijină acordurile internaționale privind clima (precum Acordul de la Paris) care impun națiunilor să colaboreze pentru reducerea emisiilor și gestionarea eficientă a resurselor.
Elena Cristea