1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:04
No menu items!

Programul de guvernare PNL, adoptat la Consiliul Național al partidului

spot_img

Programul de guvernare al PNL a fost adoptat, cu unanimitate de voturi, sâmbătă, la Consiliul Național al partidului desfășurat la Pitești

pnl_SZ

Programul a fost prezentat delegaților Consiliului de prim-vicepreședintele Cătălin Predoiu, care a spus că obiectivul strategic al programului de guvernare este reconstrucția națională, context în care deviza liberală „Prin noi înșine” revine în actualitate.

Programul de guvernare al PNL, intitulat „Reclădirea Națională”, are ca obiectiv punerea în operă a principiilor și obiectivelor platformei „România lucrului bine făcut”. Programul este structurat pe patru mari părți care au în vedere „Națiunea”, „Statul”, „Economia” și „Societatea incluzivă”, cu capitolele aferente. PNL afirmă în document, ca un lait-motiv al programului, că provocarea pe care și-o asumă este „buna guvernare”.

PNL își propune, pentru 2015, realizarea unui parteneriat între Guvern și Societate, în 2016, o armonizare între buna guvernare și efortul național, elemente ce ar trebui să conducă în 2017 la un „model propriu de dezvoltare”. Apoi, în 2018, potrivit PNL, în baza acestui model să se poate ajunge la o „economie competitivă”, la o „societate educată, dinamică” și la o „administrație inteligentă”, componente care ar putea sta, în 2019, la baza obiectivului de „reclădire națională”.

Liberalii susțin, totodată, necesitatea „regândirii și revitalizării” Consiliului Economic și Social, astfel încât să exercite un rol proactiv în conceperea politicilor Guvernului și dialogului acestuia cu partenerii sociali.

Programul de guvernare propus de PNL mai propune, ca măsură în domeniul fiscal-bugetar pentru stimularea consumului intern, „readucerea TVA la 19% de la 1 ianuarie 2016”. Totodată, PNL își propune „introducerea unui nou sistem fiscal începând cu anul 2017”, sistem prin care se are în vedere, printre altele, „generalizarea cotei unice de 16% pentru toate tipurile de taxe și impozite (impozit pe profit, impozit pe venit, impozit pe dividende, TVA și toate taxele pe muncă”.

PNL mai susține, în programul său de guvernare, că alocarea bugetară necesară pentru dezvoltarea infrastructurii de transport de toate tipurile — rutier, feroviar, naval, aerian — a României este de circa 3% din PIB.

La capitolul privind consolidarea Justiției, se susține „dreptul CSM de a sesiza Guvernul cu proiecte de lege privind organizarea sistemului judiciar”, iar la capitolul Sănătate are în vedere o alocare bugetară a „cel puțin 6% din PIB începând cu anul 2016”.

Peste o mie de delegați participă sâmbătă, la Pitești, la Consiliul Național al PNL.

S.M.