-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:08
No menu items!

Prognoza meteo weekend. Vremea caldă dar și ploi de scurtă durată

spot_img

Administrația Națională de Meteorologie anunță că, în acest weekend, vremea se menține deosebit de caldă, în mare parte a țării, pentru această perioadă a anului, cu maxime de până la 32 de grade. În Capitală, sâmbătă seara sunt așteptate ploi de scurtă durată și descărcări electrice, informează Mediafax.

„Pentru sâmbătă, în țară, așteptăm ca regimul termic să fie în continuare caracterizat de valori mai ridicate decât cele normale, asta înseamnă că temperaturile maxime se vor încadra în general între 24 și 32 de grade. Cerul va fi variabil cu înorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, după amiază în zonele montane și submontane și pe arii mai restrânse, iar în cursul serii și al nopții de sâmbătă spre duminică cu precădere în regiunile sud-vestice. În aceste condiții temperaturile minime din noaptea de sâmbătă spre duminică se vor situa între 11 și 21 de grade”, a declarat, pentru Mediafax, Dinu Mărășoiu, meteorolog de serviciu în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Acesta a precizat că duminică vremea se menține instabilă, în special în zonele de vest, nord-vest și la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 de grade pe litoral și 32 de grade în Lunca Dunării.

Sâmbătă, bucureștenii se pot bucura de o vreme frumoasă în prima parte a zilei. Spre seară, meteorologii le recomandă acestora să nu își uite acasă umbrelele pentru că sunt anunțate ploi de scurtă durată și descărcări electrice.

„În București, sâmbătă, vreme va fi caldă și aici,cu un cer variabil. După-amiază și în cursul nopții crește probabilitatea pentru apariția înnorărilor cu ploi de scurtă durată. Temperatura maximă sâmbătă în București va fi de 30-31 de grade. Duminică sunt așteptate din nou înnorări, în special spre seară, când din nou apar condiții pentru ploi de scurtă durată și descărcări electrice, maxima fiind 31 de grade”, a precizat meteorologul de serviciu.

Cei care aleg să-și petreacă sfârșitul de săptămână pe Litoral trebuie să cunoască faptul că temperaturile maxime nu vor depăși 25 de grade. „Pentru Litoral prognoza nu indică ploi. Va fi un cer variabil în amândouă zilele cu 24-25 de grade în aer, 21-22 de grade în apa mării, vânt moderat, slab, sâmbătă și moderat, duminică”, a adăugat Mărășoiu, meteorolog ANM.

Alex Militaru