1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:45
No menu items!

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea de Crăciun

spot_img

Meteorologii anunţă prognoza pentru următoarele patru săptămâni, semnalând termperaturi mai coborâte decât cele normale în această perioadă în zona montană, însă în ultima parte a intervalului, care se încheie cu ziua de Crăciun, temperaturile vor fi peste cele normale.

 Săptămâna 27.11.2023 – 04.12.2023

Valorile termice vor fi uşor mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în zonele montane, iar în rest se vor situa în jurul celor normale.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, nordvestice şi centrale, dar mai ales în zona Munţilor Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 04.12.2023 – 11.12.2023

Temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane.

Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor excedentare în regiunile sudestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 11.12.2023 – 18.12.2023

Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

Săptămâna 18.12.2023 – 25.12.2023

Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în jumătatea nordică a ţării.

Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

                                                                                                     Adina Bucur Silav