-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:06
No menu items!

Profitul Romgaz a scăzut anul trecut cu 17% față de 2012. Care sunt cauzele

spot_img

romgaz

Profitul net preliminat al Romgaz a scăzut, anul trecut, cu 16,8% (188,5 milioane de lei) față de 2012, până la 930,7 milioane de lei, arată datele financiare ale companiei. Efectele preluării termocentralei CTE Iernut, dar și scăderea consumului de gaze au influențat negativ rezultatele companiei.

”Pentru perioada de raportare, cheltuielile cu salariile, taxele și contribuțiile sociale aferente salariaților a crescut la 553 milioane de lei, comparativ cu 503 milioane de lei în 2012, în principal ca rezultat al creșterii numărului de salariați în urma preluării CTE Iernut la 1 februarie 2013”, se arată în raportul financiar al Romgaz.

Alte cheltuieli care au influențat negativ profitul companiei au fost cele cu redevența, dar și impozitul suplimentar asupra veniturilor obținute în urma liberalizării pieței de energie.

”În anul 2013, alte cheltuieli au crescut cu 200,3 milioane de lei, la 636 milioane de lei comparativ cu 435,7 milioane de lei în anul 2012, în principal ca urmare a înregistrării costurilor de transport gaze consumate de CTE Iernut, creșterii costurilor cu redevența pentru gaze naturale, cât și ca urmare a introducerii – începând cu 1 februarie 2013 – a impozitului suplimentar asupra veniturilor extraordinare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale”, mai arată compania.

De asemenea, în 2013, valoarea altor venituri a scăzut cu 80 de milioane de lei, deoarece în 2012 societatea a înregistrat venituri din penalități și actualizarea la inflație a unei creanțe de la Termoelectrica.

”În perioada de raportare față de 2012, cheltuielile cu provizioanele aferente creanțelor au crescut cu 52 de milioane de lei. În 2012 s-a înregistrat un câștig generat de reactivarea creanței de la Termoelectrica, de 115,8 milioane de lei, iar în anul 2013 s-a înregistrat un câștig pentru actualizarea la inflație a creanțelor de numai 29 de milioane de lei, rezultând o diminuare a câștigului cu 86,9 milioane de lei”, se mai arată în raportul companiei.

Cu toate acestea, cifra de afaceri a Romgaz a crescut, în 2013, cu 1,5% față de 2012, până la 3,9 miliarde de lei. ”Deși prețul gazelor din producția internă s-a majorat cu 15% față de prețul de livrare al anului anterior, cifra de afaceri a crescut cu doar 1,5% ca urmare a diminuării cantităților de gaze interne și din import”, a mai transmis societatea.

Astfel, în 2013, costul mărfurilor vândute a scăzut cu peste 51%, de la 904,6 milioane de lei în 2012, la 439,2 milioane de lei, ca urmare a scăderii vânzărilor de gaze naturale achiziționate din import. În 2013, Romgaz a livrat o producție de gaze extrase cu 2,5% mai mică, din cauza scăderii cererii de consum.

Romgaz este cel mai mare producător și furnizor de gaze naturale din România și operează 3.255 de sonde de producție, care exploatează 148 de zăcăminte comerciale și deține 35 de sonde de explorare în 9 perimetre.

La 1 februarie 2013, Romgaz a preluat CTE Iernut de la Electrocentrale București, în contul unor datorii. Profitul operațional al societății a crescut cu 7,6% față de 2012, iar cheltuielile cu investițiile – cu 63,4%. În 2013, compania a identificat 3 noi acumulări de gaze naturale și a făcut evaluări la 8 structuri descoperite anterior. Tot anul trecut, în februarie, Romgaz a încehiat contractul de opțiune cu Exxon Mobil și OMV Petrom referitor la perimetrul Midia Deep, prin care a dobândit o cotă de participare de 10%, în situația în care se realizează o descoperire comercială.

Cosmina Croitoru